vineri, 9 decembrie 2016

O Poiana de vis

Cu exceptia celor 3 participari la Postavaru Night eu nu am calcat prin Poiana niciodata iarna. Pana acum... Din Bucuresti e mai aproape Sinaia, chiar daca trebuie sa astepti jumatate de sezon ca sa se puna zapada de la Dumnezeu si sa poti schia si tu la Cota 2000. Dar in scurtele-mi treceri de iarna prin orasul de sub Tampa, m-am intrebat mereu cum o fi sa te scoli din pat, sa iti incalti claparii, sa iei schiurile, sa te sui in autobuz si sa debarci la partie. Pentru mine nu era nicio dilema aici de genul "o fi bine, o fi rau?". Cu siguranta nu putea fi decat bine si ii invidiam pe brasoveni pentru multe...Dar iata ca soarta a facut ca anul asta sa ma gasesc si eu printre norocosii astia de sub Tampa si dupa-amiezile sa ma gaseasca pe munte, si nu alergand anemic prin parc. Si bine mi-a mai fost. Asa bine ca anul asta nu mi-a mai fost demult. Sau poate niciodata.

Pana acum eventualele zile de concediu din mijlocul saptamanii erau petrecute invariabil pe bicicleta, dar de cand cu maximele astea negative, bicicleta sta acum pe trainer si trebuie sa ma reorientez. Primul gand era un trekking in Ciucas, dar Radu e de parere ca trebuie sa incerc o Poiana, ca nu o sa imi para rau. Zapada perfecta, partii goale, miscare cat cuprinde, mancare si prajituri la cabana, ce poti sa vrei mai mult? Hmm? Sa nu schiez asa jalnic? Sa fac ceva cu tracul asta legat de schi?
Radu a avut dreptate. Asa arata Poiana miercuri
Pai daca tot se pare ca nu se poate hiberna pana la primavara, e cazul sa scot nasul afara si sa cad la pace cu frigul. Si sa imi fac curajul sa ma sui pe schiuri. In ultimele ierni am cam evitat subiectul cand vedeam cum lovesc accidentarile la genunchi printre oamenii din jurul meu. Si cum nici eu nu ma stiu cu genunchi de fier, am zis sa ma tin departe de potentiale probleme. Insa iarna asta a inceput devreme...Sa tai cu totul schiul de pe lista nu pot, caci imi plac traversarile lungi si turele de raid. Asa ca trebuie sa ne reimprietenim cumva. Am zis sa o fac in stilul meu. Temenel si fara graba. Cu o zi de urcat pe foci si vreo 2-3 coborari in Poiana. De maine se deschide sezonul, asa ca o zi de liniste deplina pe partiile din Postavaru si la Julius Römer-Hütte era de neratat. 

Doar ca noapte a fost grea, mi-a cazut ceva aiurea la stomac si m-am perpelit pana pe la 2 jumate cand am admormit intr-un final. O ora asa inaintata de culcare nu poate sa insemne decat o sculare tarzie. La 10.00 mai precis. Inutil sa ma gandesc ca daca stateam in Bucuresti trebuia sa ma scol la 6.00 ca sa ajung la schi.

Cum stateam eu si faceam ochi, verific orarul autobuzelor si dupa o balba mica deduc ca am autobuz la 11.00. Adica nu peste o ora, ci peste 40 de minute, caci s-a facut deja 10.20. In timp ce alerg prin casa tragand simultan hainele pe mine, fierband un ceai si facand bagajul se face 10.45 si o iau din loc spre Livada Postei. Ajung fix la 10.59. Mancare n-am, dar ma bazez pe ceva de rontatit de la magazinele din Poiana si apoi pe o ciorba si un salam de biscuiti la cabana. Drumul pana la partii, echipatul, mai iau si ele timp si o iau in final din loc la 12. Sincer nici nu aveam de ce sa ma grabesc. E inca ceata si vremea buna se anunta pentru dupa-amiaza.

Motorasele nu trag cum mi-as dori, desi nu imi simt picioarele grele. In meniul pe care mi l-am promis la cabana mai adaug si Cola, poate ma mai scoate din letargie. In ciuda cetii e insa asa cum a zis Radu. Partia-i buna, doar cativa oameni care au urcat pe foci si acum coboara, ratracurile la datorie si tunurile care baga zapada la greu. 
Sa fie zapada pe partii
Sunt putin pierduta in spatiu in Poiana Ruia, dar pana la urma aleg varianta buna si ies la cabana mai repede decat m-am asteptat. 

Aici e aproape pustiu. Ma cinstec cu Cola si o prajitura si las ciorba pentru a doua urcare. Apoi imi adun tot curajul din buzunare, din rucsac si din suflet si ma sui pe schiuri ca sa ma dau la vale. Ma gandesc ca e bine asa. Eu cu stangaciile mele, cu partia goala si cu zapada asta buna, om ajunge noi pana jos, m-oi reimprieteni eu iar cu schiul. Sunt sigura ca estetica a lasat de dorit, dar am ajuns jos intreaga si fara plug. Ba chiar mi-a placut exclusivitatea partiei si cate o urma proaspata de ratrac pe care o prindeam si o urmam in viraje scurte si dese ca sa nu ies de pe ea.

A doua urcare merge mult mai bine. Iese soarele, se lumineaza, raman in bluza de corp si tricou si in final intru in atmosfera. 

Ma bucur sincer ca sunt aici, pe munte, simt viata cum alearga prin toti porii, frigul nu mai e ingrozitor, e doar o parte a iernii si cand e soare afara nu poate sa nu se lumineze si la tine in suflet. Urc din nou pana sub cabana, insa sunt atat de prinsa de ziua inceputa prost dar continuata nesperat de bine, incat ma conving ca nu mi-e foame si renunt la ciorba pentru o urcare pe varf. Si a meritat. O Poiana alba, mare de nori peste toata depresiunea si orizonturi deschise pana spre Ciucas. 


Mare de nori
Bag o a doua coborare, de data asta lunga, si mai am timp doar pentru o jumatate de urcare. Cot la cot cu apusul, cu Bucegiul, Craiul si Magura Codlei itindu-se de peste marea de nori urc ultima data. Si ratracurile si-au incetat forfota si din vale apar primii schiori de tura ai noptii. Eu simt ca mi-am facut damblaua pentru astazi. Vor exista cu siguranta suficiente seri pentru urcari si coborari la frontala, alergari nocturne, frig, zapada si munte. Acum mergem acasa pentru ciorba amanata de la cabana, ceai aromat si caldura. Vineri suntem iara acolo sus.

marți, 6 decembrie 2016

Cand iarna te ia pe nepregatite...

Tomna fuse si se duse. Idem copacii golasi. Ma multumeam si cu ei, cel putin, fara zapada, mai era o sansa. Sa se intoarca toamna, sa se suspende iarna, sa ma trezesc la primavara. Insa inexorabil a venit si ninsoarea mai sanatoasa la munte. Oamenii din jurul meu par destul de entuziasmati, Radu e momentan cu schiurile de tura prin Poiana, dar eu nu ma pot convinge sa scot nasul afara. Simt ca o sa inghet cu totul. Ma simt cumplit de nepregatita pentru iarna ce va sa vina, desi haine groase am mai multe decat in orice an. Dar entuziasmul tine mai mult de cald decat hainele groase, iar mie una, asta imi lipseste.

Sambata- Pe schiuri de tura la Malaesti

Radu zice sa mergem in Postavaru. Pe mine nu ma atrage deloc ideea asta. In Postavaru sigur nu merg, weekend, oameni la schi, aglomeratie...

Propun Malaesti si in mintea mea imi rezerv Magura Codlei ca plan de rezerva. Si asa nu am fost niciodata acolo. Un loc nou de descoperit, ziua scurta, pare un plan bun. Aparent insa ramane Malaesti.
Vedere de la Malaesti spre Postavarul cel alb si norul furtunos, by Radu
Radu zice sa plecam cand se crapa de ziua. Eu devin tare nedumerita. Ce e cu entuziasmul asta pe el? Nu, ora 9 pare o ora foarte buna de plecat. Ne sculam la 8, mancam ceva, plecam la 9, la 10 incepem sa urcam, la 12 suntem la cabana, la 3 coboram. N-a iesit chiar asa, caci nu ne-am suit pe schiuri la 10 si pana la cabana am facut mai mult de 2 ore, dar oricum in caldarea Malestiului nu era rost de schiat.
Primul click in legaturi pe sezonul asta
Omul de zapada patriot
Aproape de cabana
Cu Bucsoiul pe fundal
Viscolul de vineri noapte a maturat versantii si nu stiu unde a mutat zapada, ca sigur nu a depus-o in caldare. Daca pana la cabana am urcat pe schiuri, urmatoarea suta de metri a fost o munca de Sisif, fara cap si fara coada, caci zapada avea consitenta de bilute de polistiren, schiurile nu reuseau sa muste din ea, si fiecare intoarcere era cu cantec. Nici nu vreau sa imi imaginez ce parsiv o sa fie stratul asta de mazariche in 2-3 zile, cand stratul de zapada de deasupra o sa inghete, cel de la mijloc va ramane foarte mobil, si conditiile pentru o eventuala avalansa par intrunite. Asa ca fara sa facem prea multe lucuri in sus, coboram la cabana, ne ospatam cu 2 ciorbe de fasole, 3 prajituri si 4 ceaiuri si o luam din loc spre masina, pe acelasi traseu, de data asta cu schiurile in spate, caci zapada prin padure era total insuficienta pentru orice tentativa de a schia la vale. Finalizam ziua la Andrei si Claudia, cu o portie de spagete carbonara, gatite de Radu.
Culorile apusului peste Postavaru

Date si track: aici

Duminica- Potecarea pe Claubectul Azugii

Azi Radu chiar merge la schi in Postavaru. Magura Codlei ramane din nou pe alta data, caci planiesc sa ma duc cu Viorela pe bucla mare de la Azuga Trail Race. Nu in alergare, ci la o plimbare de iarna prin zapada, printre braduti, cu Bucegii pe fundal. In Azuga termometrul arata -6 grade. Noroc ca urcarea incepe hotarat si e mai eficienta in reglarea temperaturii interioare decat numeroasele straturi de haine pe care le am pe mine. Imi place padurea linistita, cu copaci inalti si rari prin care deschidem poteca. 
Culoar, by Vio
Mileu, by Vio
Imi place insa si mai mult cum arata locurile din culmea alba, ce ne va conduce spre varful golas al Clabucetului Auzgii. Tura de azi e potrivita atat pentru o zi cu vreme proasta, pentru ca merge in mare parte prin padure, cat si pentru zile de iarna insorite, cand gerul purifica atmosfera si muntii din jur (Bucegii, Craiul, Postavaru, Piatra Mare, Baiului, Neamtului si pana hat la Magura Codlei) se vad clar, albi, inghetati in platosa geroasa a unei noi ierni.


Tur de orizont 


Din nou nu nimeresc coborarea de pe varf, dar ceasul mai aduce pe poteca, pana la urma, si incepem o lunga bucata de fals-plat prin padure. Nu mi-o aminteam atat de lunga, asta si pentru ca de fiecare data am fost pe aici fie in alergare, fie cu MTB-ul, fie pe schiuri. Numai acum am luat-o batraneste la pas. 

Rabdarea ne-a fost pusa la grea incercare pana cand ne-am vazut in final la Susai. Speram sincer ca socotelile mele de acasa sa se potriveasca cu cele din targ si sa gasim macar pana sus pe Clabucetul Taului urme facute, caci altfel nu aveam sanse sa ajungem la lasarea intunericului inapoi la masini. Din fericire intuitia a fost buna si a doua parte a mers mai bine. Poteca de legatura intre Susai si Partia Cocos s-a scurs mai repede decat m-am asteptat, urcarea pe partie a mers si ea (in Predeal nu sunt inca intrunite conditiile necesare pentru un schi decent, asa ca partia era mai mult pustie), coborarea la Garbova a fost placuta, urcarea pe Clabucet a mers si ea bine, acompaniate de culorile apusului. Si ca si ieri, a fost un apus frumos. Cu nori rozalii pe fondul bleu al cerului, cu nuante de rosu, galben si albastru, topindu-se unele in altele la orizont si cu Craiul luminat frumos cand soarele a coborat in spatele Bucegilor. Merita o revenire aici, la primavara, cu MTB-ul. Pana atunci insa nu imi ramane decat sa visez. Daca as fi ursoaica, as hiberna pana in martie, zau asa!
Apusul zilei, by Vio
Date si track: aici

luni, 5 decembrie 2016

Brumar de Brasov 2016

1 noiembrie 2016- Febra musculara e concluzia unei alergari bune

In sfarsit o alergare buna, cu pace-urile de alta data. Imi place combinatia: incalzire usoara pana la stadionul de la Liceul Sportiv, cateva ture de stadion (asa ca sa mai crestem pace-ul mediu si sa ne aducem aminte cum e sa alergi cu pace sub 5 min/km) si o intoarcere, tot la vale, tot la vale, prin centrul vechi: Biserica Neagra- Piata Sfatului- Piata George Enescu- Parcul Nicolae Titulescu si Strada Lunga.

Track si date: aici

2 noiembrie 2016- Daca povestim despre miscare si calatorii la un pahar de vin, se pune?

Nu ai ocazia in fiecare sa intalneti pe cineva plecat prin lume de 12 ani, la fel cum nu ai ocazia sa intalnesti in fiecare zi pe cineva care a gasit o modalitate sa dea ceva inapoi in schimbul ospitalitatii primite pe drum.

Alvaro, biciclovnul a trecut pana acum prin 91 de tari in cei 12 ani petrecuti pe drum si a dat nenumarate reprezentatii prin care a facut sa zambeasca o multime de copii de pe glob, mai ales in zone in care copii au nevoie de zambete.

De aici mai are un an de petrecut pe drum pana la sfarsitul turului in jurul lumii. A fost o placere sa-l gazduim vreme de doua zile si sa incercam sa aflam intr-un fel cum vede lumea si viata cineva plecat atat de multa vreme de acasa. Ce se intampla cu prietenii ramasi acasa, ce se va intampla cand se va termina calatoria, care sunt cei mai trasniti oameni intalniti pe drum si tot asa, pana destul de tarziu in seara in fata unui pahar de vin.

Dar poate cel mai interesant ni s-a parut ca dupa atata timpul omul e la fel de entuziasmat ca la inceputul calatoriei, la fel de nerabdator de a descoperi locuri noi si la fel de deschis in a impartasi putin din povestea lui cu noi, desi sunt convins ca a facut-o de sute de ori pana la drum.

Drum bun Alvaro si in ultimul an petrecut in drumul spre casa, oriunde va fi aceasta!




Bicicleta lui Alvaro se numeste sugestiv Karma

3 noiembrie 2016- O alergare usoara cu Andrei

Schimbam punctul de intalnire si azi avem in program 5 km prin si pe langa Centrul Civic. 

Track si date: aici

9 noiembrie- 1 k


Astazi m-am hotarat sa ma duc la sala. Stiu din capul locului ca nu o sa ma motivez foarte tare sa ies la alergat de una singura, mai ales cand este atat de "la indemana" si inca interesant sa ma urc pe trainer si sa ma dau pe Zwift. Si cu alergatul, ca si cu bicicleta ajung in acelasi punct: picioare, anduranta. Ce facem insa cu forta si cu restul corpului? Am tot evitat eu subiectul mers la sala cat am fost la Bucuresti, dar aici, la Brasov, cum am si mai mult timp liber, a revenit obsesiv. Sa trag de fiare clar nu imi place. Am nevoie de ceva regulat, dar suficient de provocator, preferabil cat mai natural cu putinta, fara aparate complicate etc. Asa ca am zis sa merg la TRX. Prima programare, primul esec- nu se tine. Asa ca ma orientez la fata locului spre o clasa numita 1K. Adica 1000 de repetari. O bara cu greutati (4 kg) la mine si 10 serii de cate 10 exercitii, fiecare a cate 10 repetari, in total 100 de repetari. Daca de exemplu imi spunea cineva ca o sa fac 100 e genuflexiuni cu bara la pipet, ii ziceam ca e nebun, dar asa, impartite in 10 seturi de cate 10, au trecut mai usor. Nu pot sa zic pe nesimtite, pentru ca ultimile 5 seturi au fost fara pauza, si deja pe la setul 8-9 incepusem sa obosesc, insa per ansamblu, s-a scurs si o ora de 1k. Clar partea cea mai placuta a fost strechingul de la final. Dar eu tot vreau sa vad cum e la TRX.

10 noiembrie- Hoinarind de capul meu prin Wattopia

Azi am facut cunostinta cu Zwiftul. Pentru inceput m-am invartit de nebuna prin Wattopia. Treaba asta ar putea sa aiba viitor.

13 noiembrie- Pietriceaua cu fetele

De pe la inceputul saptamanii se tot fac planuri pe Facebook pentru o tura intre fete pe cursiera, cu plecare din Campina. Cum peste weekend am fost la Bucuresti si drumul de la Bucuresti la Brasov trece prin Campina, ma anunt si eu la tura. Duminica, in Bucuresti, vantul sufla ca un uragan, cu 10 m/s. La Campina ploua fix pana ajungem noi, dar fiind ascunsa intre dealuri nu se simte vantul. Dupa ce ploaia, vantul si vremea rea ne-a cernut bine, am mai ramas 4 fete si un baiat. E frig, vreo 4 grade, asfaltul e ud si totusi gasca porneste spre Brebu. Ne tine pana la Pietriceaua, apoi facem cale intoarsa, se face si mai frig, dar se mai usuca asfaltul si ca un facut, cand ajungem inapoi in Campina iese si o bruma de soare. Debarcam la o cofetarie in centru, unde rad cu usurinta 2 prajituri si apoi Roxana ma lasa la gara, de unde iau primul IR spre Brasov.

Continui pedalatul acasa, cu o cursa pe Zwift -Zwift Handicap Race, unde in 50 de minute trag mai tare de mine, decat in cele 3 ore cu fetele...Nu am mai vazut HR constant de 170 bpm cred ca niciodata la bicicleta. Ce inseamna adrenalina concursului si iepurii...

Cu ocazia asta mi-am aflat si FTP-ul. Acum sa vedem cum il imbunatatim dupa iarna asta pe trainer. Bariera de 40 de minute de pe urcare in Poiana trebuie sa cada la primavara!

Track si date tura cursiera: aici

Date tura Zwift: aici
By Roxana
By Roxana
By Cristi
15 noiembrie- Zwift Kiss Race

Din nou Zwift, alta cursa, pe care am uitat insa sa o salvez. Un nou FTP.

16 noiembrie-TRX

De data asta e TRX pe bune. M-a distrus, m-a omorat, vreo 3 zile am avut febra musculara si m-am bucurat sincer vineri seara cand am aflat ca nu se tine clasa

17 noiembrie- Zwift ZTR Race

Daca tot am facut in asa fel incat nu am salvat cursa anterioara de pe Zwift, am zis sa mai dau una. De data asta l-am avut pe Radu in zona, care imi tot verifica progresul si a stat langa mine la start si la finish. M-a pus pe foaia mare din start si asta inseamna ca am vazut in general valori peste 200 de wati. Nu credeam sa rezist pana la capat, dar la final inca puteam sa sprintez. Zwift imi sugereaza sa ma mut de la C la B. Un nou FTP. 

Date: aici

18 noiembrie - Zwift dZi's Pedal Play

Astazi nu tineam neaparat sa ma dau pe Zwift, dar pana la urma din curiozitate ma bag la un training de grup. E destul de interactiv. Rulaj la 2.5 w/kg in pluton, pigmentat de tot felul de exercitii, sprinturi, cadenta mare, cadenta mica, pedalat cu un singur picior etc.

Date: aici

19 noiembrie - Pietriceaua reloaded

Tura de weeekendul trecut cu fetele mi-a dat idei. Am (re)descoperit astfel noi urcari interesante si drumuri bune de cursiera, pe care cu siguranta o sa revenim la primavara. Momentan profitam de temperaturile de 3 ori mai mari decat weekendul trecut (12 grade la Campina) si facem o tura frumoasa pe asfalt. Frunze galbene nu mai sunt, dar soare e din belsug, grupul e fain, drumurile sunt in mare parte libere, poti pedala la tricou si bluza cu maneca lunga si prajiturile de la cofetaria de la Campina sunt delicioase.

Felicitarile de data asta merg catre Muha, care a mers foarte bine. Iar cea mai buna prajitura a fost mousse au chocolat-ul, lui Vali.

Track si date: aici
Sfarsit de toamna
Dupa urcarea la Pietriceaua
Recompensa dupa tura

20 noiembrie- Ultimul MTB pe anul asta- Postavaru

Si pentru duminica se anunta o vreme la fel de frumoasa. Ar fi mers orice, o tura mai lunga de cursiera, un trekking. Pana la urma a fost MTB, in formatia Radu, Ionut, Adi si Mike. Au fost ceva portiuni frumoase, dar si mult noroi, capcane ascunde printre frunze si una peste alta mult trac. Sa lasam MTB-ul pentru la primavara.

Track si date: aici


21 noiembrie- TRX

E mai bine, mult mai bine. Pun in pratica sfaturile lui Vali si dintr-o data rezolv mult din problemele cu echilibrul. Nici febra musculara nu mai e cea fost.

22 noiembrie- Zwift - WBR's Pedal Play

Alta saptamana, aceeasi Wattopia. Din nou un antrenament de grup cu intervale piramidale si sprinturi.

Date: aici

23 noiembrie- Run-Fitness-Run

Ca sa nu rugineasca deloc alergarea pe mine si pentru ca o sculare matinala pentru a iesi la alergat nu mi-a iesit niciodata pana acum, am zis sa o introduc macar din cand in cand in zilele cand merg la sala. Cu alte cuvinte in loc sa ma urc pe bicicleta si sa pedalez pana acolo (sau mai rau, in masina), am zis sa alerg dus-intors. Daca iti propui sa pleci suficient de tarziu de acasa, pentru a nu te lasa pe tanjeala, alergi oricum pana la sala. Iar la intoarcere, foita nu tine de cald si trebuie din nou sa alergi ca sa te incalzesti:

Date: aici

26 noiembrie- Scurta alergare la Slatina

Weekendul asta suntem plecati in deplasare si desi prin padurea de la Izvoru e fain de alergat, pana ajungi acolo te inghite noroiul. Asa ca am dat o fuga scurta prin Slatina. In mod suprinzator s-au strans in 7 km +150 diferenta de nivel. Dar m-as plictisi cumplit ca terenul meu de joaca sa fie doar orasul cu al sau parc si a sa urcare pe Gradistea ori digul trist de la baraj. I love Brasov :).

Date: aici

27 noiembrie- Iezer- Plaiul lui Patru sau cum poti sa comprimi o iesire pe munte in 4 ore

Slatina nu e mai departe de Brasov decat era de Bucuresti, dar drumul dureaza mai mult pentru ca in locul autostrazii avem Culoarul Rucar-Bran si apoi (inca) numeroasele semafoare spre Pitesti.

Insa acum Iezerul ne este chiar in drum. La Leresti nu trebuie decat sa facem stanga sau dreapta si sa lasam sub roti cei 20 de kilometri fumos asfaltati spre Voina. Asa ca acum e chiar simplu sa dai o fuga in Iezer in drumul tau spre Slatina. Si asta am facut astazi, la propriu. Am plecat in tura pe la 13.00, iar la 17.00 eram inapoi la masina, cu o urcare pe Batrana in spate. Iezerul l-am gasit uscat, imbracat in haine de iarba galbena tarzie. Insorit, urcarea prin padure mergand la tricou. Cu zapada inghetata la peste 2000 m. Cu vant si nori ce se luau la intrecere cu noi. Cu aceleasi departari frumoase, cu Bucegiul si Leota la orizont. Cu amintiri si planuri de revenit. Cu o poteca frumoasa de la stana in sus, ce te invita sa zburzi la vale si cu un drum de taf oribil de la stana spre Voina. Cu defirsari, cu o poteca mai trista, cu o stana imbatranita. Dar si noi suntem mai batrani cu 10 ani de cand l-am cunoscut. De cand ne-am cunoscut. Am alergat din nou la vale, pe iarba moale, din tot sufletul si din toti muschii, fara sa ma gandesc prea mult la crunta febra musculara de a doua zi.

Date: aici
Vedere de la stana



15 minute pana pe varf? Noi facem 7.
Lumini si umbre

Perspective spre departari

28 noiembrie- TRX

Tratam febra musculara cu miscare, ca sa treaca mai repede. Din fericire a functionat.

Date: aici

30 noiembrie- Gravity si 1K

Azi e super oferta de fitness, 2 in 1 cum s-ar spune. Am zis ca daca tot ma duc la sala, macar sa ma duc cu folos si sa cresc raportul timp petrecut acolo/ timp petrecut pe drum.

Date: aici


miercuri, 9 noiembrie 2016

Lasa-mi iarna pomii, asa, caramizii

De vreo 3 saptamani zic "weekendul asta e sigur ultima tura de MTB pe anul asta". Si de fiecare data, vremea se mai arata ingaduitoare cu mine, cu noi, pentru un alt weekend. Insa cred ca totusi, acuma, am ajuns la fundul sacului. Dupa 3 zile de ploaie si cu minime deja negative, pentru weekendul urmator trebuie sa imi gasesc alte preocupari. Insa sambata am mai prins toamna de un picior. Prin Brasov nu mai e toamna adevarata. A plecat, lasand in urma copaci dezgoliti, frunze calcate, zile scurte si nopti lungi. Banuiam eu ca s-a dus spre sud, asa ca am plecat in urmarirea ei, sperand sa mai prind un fald al rochiei, o atentie, ceva, orice. E cam mult de asteptat pana la primavara, asa ca orice efort merita.
Din nou, MTB de toamma
Am gasit-o la Breaza. Si ca sa fiu sigura ca nu ratez nici o clipa, m-am infiintat in gara, cu 2 ore inainte sa ajunga RegioTransul de la Bucuresti cu care veneau Muha si Vali. Asa ca am pornit pe dealuri, sa imi fac incalzirea: Breaza - Cornu de Sus-Valea Oprii- drum de pamant- DJul care coboara din Vistieru- Nistoresti.

Chiar daca e frig, ca mai toate uracarile din zona, si aici am parte de pante de pana in 10% pana la crucea de la Valea Oprii, unde s-a terminat din pacate si asfaltul, asa ca ajung la portiunea de "dirt road' bine incalzita. Urmatorii 6 kilometri nu au fost decat un monolog interior intre a renunta si a merge mai departe. Am parte de un drum de caruta, pamantos, norois, lutos, drum care atunci cand iti ajunge cutitul la os si vrei sa arunci prosopul si sa faci cale intoarsa, iti serveste o bucata frumoasa, fie prin padure, fie pe vreo pajiste ori coama de deal si te razgandesti brusc, devii slab in hotararea ta de a te intoarce, si de fapt continui mai departe. 


Am ajuns sa fac ce nu am facut un sezon intreg de MTB: sa dau jos noroiul semi-lutos strans fie intre furca si cauciucul fata, fie intre lant si cauciul spate, fie pe unde se mai nimerea. Pana la urma, ajung cu chiu si vai si cu doar 10 minute de intarziere la gara, in Breaza, unde reusesc sa le fac un rezumat lui Vali si Muhai, pana cand urcarea spre Talea, ne taie la toti "piuitu". De fapt doar primii kilometri, pana in Plaiu, caci apoi ne inscriem pe o culme lunga, ce ne urca usurel spre Talea. De aici se vad atat Baiului, cat si Bucegii, dintr-o perspectiva inedita.

Patita cu drumul de pe delurile de vizavi, sunt reticenta la varianta off-road pe care trebuia sa mergem spre Bezdead, mai ales cand drumul de tara ne lasa in fata unui drum de caruta, cum altfel, decat noroios :). Insa aparent Vali are chef de aventura, Muha nu da nici ea inapoi, pentru mine oricum nu mai conteaza, caci bicicleta mea e deja impachetata cu noroi, asa ca ii dam inainte. Diferenta majora este ca acum suntem pe o muchie larga, domoala si inierbata, si exista loc suficient sa iti cauti o trasa cat mai buna prin iarba din stanga drumului. 
Venim de pe dealul inierbat din spatele Muhai 
Dialog mut
Pana in varful dealului o tinem tot asa, insa apoi intram intr-o zona de padure uscata, unde fasaim cu talent printre frunzele galbene.
Sub mangaierea blanda a toamnei (by Vali)
Muha, intrecandu-se pe ea insusi 
Uite asa frumos, merge drumul prin padure
Le citesc in ochi prietenilor mei incantarea si ne jucam, jocuri de oameni mari pe doua roti:
by Muha
Cea mai frumoasa parte este chiar inceputul coborarii spre Bezdead, unde avem parte de culori puternice si poteca frumoasa:


Doar inceptul a fost asa, continuarea a insemnat o poteca firava ce se strecura printre maracini si tufe de maces. Vali si Muha au coborat prudenti cu biclele de coarne. Eu am mai avut niste tentative de a ma urca pe ea si a rezultat una bucata pana pe spate. Ce poate fi mai placut, decat sa repari o pana la o roata plina de noroi?

Este ora doua, stam pe malul unui parau, mancam cate ceva si nu realizam inca faptul ca tura va continua in aceeasi nota "provocatoare". Incepem cu trecutul raului, de vreo 2 ori pe pietre si de vreo 3 ori prin vad. Muha este eroina zilei pentru ca in tura asta s-a depasit pe sine insasi, de la urcarile pe care le-a dat in sa si pana la trecerile raului, premiere absolute, condimentate evident cu teama si neincredere, caci o baie la picioare in luna noiembrie, nu e ca o udatura in iunie. O vad pe malul celalalt, cufundata in dialog interior si ma simt sfasaiata intre incredea mea interioara ca Muha poate si credinta ca nu e bine sa fortezi omul, atunci cand hotararea nu vine din partea lui. Pana la urma Muha a putut de fiecare data, deci la vara o asteapta Zbarcioara :).

In Bezdead prindem asfaltul care se transforma in drum de tara si ne urca pana in Costisata. De acolo, coboram pe asfalt bun pana in Adunati si ramane dilema ultimei parti a traseului. Asfalt in continuare pana in Breaza, sau off-road, sus pe dealuri. Vali vrea aventura pana la capat, asa ca mergem pe dealuri, intr-un push bike epic pe noroi, in ultimele 30 de minute de lumina. Sincer, nici vara nu ma vad revenind pe aici, caci drumul framantat de picioarele cailor si rotile carutelor, va fi la vara uscat si plin de santuri si cratere. Un localnic ne spune ca ar mai exista un drum innierbat, pe dealul din dreapta, drum ce pleaca direct de la scoala, drum care nu ar trebui sa aiba noroi, dar e prea tarziu acum, ramane ca tema de casa pentru data urmatoare.

In mod nesperat revenim la asfalt in Talea fix cu ultima, ultima geana de lumina si coboram la frontale pana in Breaza, de unde fiecare merge spre casa.
Multumire mea pe langa faptul ca i-am innoroit pe oameni? O zi faina de toamna, petrecuta intre prieteni (by Vali)

Track si date: aici

Duminica insistam cu MTB-ul, de data asta pe drumurile de la poalele Craiului, intr-o tura in care m-au cam alergat oamenii, dar uite asa, mai taras, mai grabis, s-au strans vreo 3400 m diferenta de nivel pe weekendul asta, deloc rau pentru doua zile de noiembrie. Toate seria de mai jos, by Ionut Negru.
Gasca mare, tura asta 
Iarna e dupa colt
Dar noi tot fugim de ea, fara preget 
Pe traseul de la 4Munti 
Ciocanu reloaded, a patra oara anul asta 
Si un nor fotogenic peste Bucegi

Track si date: aici