miercuri, 22 martie 2017

Spune tu, vant (Valeni)

Dupa ce sambata am inotat prin zapada pana la genunchi si ne-a nins, nu, nu ne-am luat schiurile in picioare (cum ar parea normal), ci Radu s-a apucat sa caute febril o destinatie cu soare si temperaturi placute pentru duminica, destinatie care sa nu fie totusi chiar Bulgaria. A gasit-o in Valenii de Munte. Asa ca la 6.45 plecam de la pensiunea din Simon, ca la 8.30 sa ne intalnim cu Suzi si Iustin in Brasov, cu destinatia Valenii de Munte. La Brasov ploua, in Pasul Bratocea ningea, dar Radu conducea determinat inainte. In Foreca we trust. Si Foreca zicea ca o sa fie soare si frumos. Si vant. Dar aici a fost o greseala de citire. Aplicatia zicea 12, dar cum 12 m/s pareau prea multi, ne-am gandit ca or fi km/h. Ne-am inselat. Nu au fost chiar 12 m/s, dar a fost vant. Track si plan nu aveam. Cica impovizam pe drum in functie de informatiile pe care le culegem de la localnici.

Incepem spre Drajna si Valea Plopului. Drumul nu e din cale afara de bun, are gropi, capcane, pietoni iesiti de la biserica si vreo 2 cortegii funerare, dar norii sunt spectaculosi. La inceput mergem din entuziasm, sarim un prim "gat" dupa Valea Plopului, iar cand drumul se orienteaza nord-sud, gonim cu vantul din spate. Cu totii stim ca o sa platim greu pentru momentele astea, dar...ce sa faci, n-ai ce sa faci. Daca asa merge drumul... 
Nori interesanti pe toate drrumurile
O prima urcare dupa Valea Plopului
Intersectam drumul de Siriu inainte de Cislau si aici avem un prim preview cu vantul batandu-ne din stanga. Ne salveaza Iustin si traficul redus. Schimbam putin forma micului nostru pluton si traversam bucata deschisa, ca mai apoi sa urcam printr-o padure frumoasa intre Viperesti si Ciuta. Stiu ce urmeaza acum, sperietoarea zilei- urcarea la Ciolanu. Amintirile mele de pe aici se leaga de un Simplon eventual incarcat cu coburi. Dupa prima incursiune in zona, cand am si descoperit locurile astea, Radu scria: "400m diferenta de nivel in 4 kilometri, o urcare delicoasa care se poate compara cu brio cu cea de pe Valea Fiarelor sau cu urcarea Ciocanu, numai buna de pus sangele in miscare". Ei bine, nu e nici asa de groaznica cum zice Radu, dar e una din urcarile frumoase. Si mai frumoasa ca urcarea, e coborarea spre Hales. Pentru ca e doar usor la vale, multe linii drepte cu vizibilitate, trafic 0 si primavara. Oameni iesiti la iarba verde, gazon pe stanga si pe dreapta, primavara cere ture cu prietenii si asta e un loc numai bun pentru o pinguineala cu foc si toate cele.
La intersectia dintre DN10 si DN102 C. Norul din fata si drumul prost anuntat,ne-au convins usor sa lungim tura
Sus la Ciolanu
La magazinul din Hales facem pauza de pranz, cu mancare de legume la borcan, grisine, napolitane, banane si sfanta Cola si apoi continuam pe drumuri stiute spre Lapos.

Aici, alta dilema. Sud, spre Marginea Padurii- Mizil-Ceptura si o tura de +200km, sau dreapta spre Sangeru, pe varianta scurta. Noi stim ceva povesti despre Sangeru asta, de la Horatiu, dar de felul nostru suntem greu de impresionat. Pana la urma Suzi si Iustin inclina si ei spre varianta considerabil mai scurta (ce va da totusi o tura de 140 km) si tinem cap-compas spre Sangeru. Evident ca trecem fara incidente prin sat si in Podenii Noi cer pauza. S-au dus 40 de kilometri de la ultima pauza si motorul cere alimentare. La ture din astea mai lungi, de regula mergem destul de relaxati, cu bucati legate de 30 de kilometri si cu pauza la magazin din cand in cand, pentru mancare solida. Mai mult de apa in bidon si o banana sau un baton nu obisnuim sa caram dupa noi.

Drumuri pustii si soare
Sa fie Sangeru sau 60 km extra?
In Podenii Noi gasim o negresa buna, niste alune cu multa sare si din nou, sfanta Cola. Intrebam de drum, caci Google Maps ne da doua variante, insa dupa ce analizam mai cu atentie harta constatam ca varianta mai scurta e compusa dintr-o retea de drumuri comunale, care ma tem ca nu vor fi intr-o stare foarte buna (a se citi neasfaltate). Zona Buzaului are multe drumuri secundare. Multe din ele faine, iti permit sa legi diverse segmente, dar cursiera nu e cea mai buna optiune ca sa le explorezi. Mai ales cand e deja ora 17.00 si suntem inca pe ora de iarna. Asa ca alegem varianta sigura, cu mai mult DN. Si cu si mai mult vant. Il luam in lateral pe linia dreapta dintre Podeni si DN1A si, si aici, Iustin duce eroic trena. Stim ca in drumul national vom avea vantul asta fix din fata si in jumatatea de ora de agonie am avut timp sa ma gandesc la multe. De eram singura pe aici nici macar nu mi-as fi pus problema sa ma lup cu uraganul asta, ci pur si simplu as fi facut stanga spre Ploesti, tot la vale, cu el in spate. Nici in situatia data, cand baietii au dus trena nu mi-a fost usor, dar pe cuvant daca in situatii de genul nu e bine sa fii fata :).
Portret de ciclist la magazinul comunal
Track si date: aici

Jurnal Radu: aici  

marți, 14 martie 2017

Prahova Deluxe 2500


De anul trecut, de cand am inceput sa ma dau mai mult cu cursiera ma tot intreb cum sunt urcarile clasice din zona Campina- Comarnic cu cursiera. Pe cele mai multe le-am parcus o data sau de mai multe ori cu MTB-ul, dar cursiera nu iti ofera atatea rapoarte favorabile. Oare aceasta lipsa se compenseaza cu faptul ca bicicleta e mai usoara (sau macar mai fasneata, caci Vittoria mea de 9 kg poate fi pe acelasi palier cu un MTB mai rasarit) si cu faptul ca fiind fortat sa urci mai repede, suferinta e mai scurta?

Se pare ca aveam sa gasesc un raspuns la toate intrebarile sambata asta, caci cu vremea asta ploioasa de la Brasov si cu vantul hain din campie, cea mai buna varianta ramaneau dealurile de pe langa Campina si Comarnic, ce promiteau 0 ploaie, maxime placute de 12 grade si zone ferite de vant. Cum nu gasesc pe nimeni amator de o tura in zona, dau curs propunerii lui Radu care planuia sa iasa cu Horatiu cam prin aceeasi zona.

Daca saptamana trecuta mi-am simtit picioarele destul de grele dupa ce si joi si vineri am alergat/ iesit cu bicicleta, de data asta ma gandesc sa arat ca am invatat din greseli si iau pauza joi si vineri. Chiar as vrea sa ma bucur de bicicleta de sambata, desi, dupa ce vad cata diferenta de nivel a inghesuit Horatiu in cei 100 km desenati pe Bikemap, incep sa am indoieli. Insa sunt suficiente locuri in care pot sa dau eject daca vreau, si nu am o problema cu asta, avand in vedere ca ma simt confortabil sa merg singura, atat cu cursiera, cat si la alergat ori la trekking.
Eu si Vittoria avem destul de multe iesiri solitare impreuna
Pentru Radu tura pare trasa la indigo cu cea de weekendul trecut. Acelasi Regiotrans, partenerul de tura si-a uitat ochelarii acasa si isi cumpara cea mai ieftina pereche dintr-o benzinarie (slavite fie benzinariile care vand ochelari de soare tot timpul anului), cafeluta regulamentara, si apoi... la drum. 

Primul hop: urcarea spre Secaria. E energie, picioarele sunt ok, zilele se pauza au functionat, moralul este sus. Apoi urmeaza o frumoasa bucata de viteza pe Valea Doftanei, pacat de drumul relativ prost din prima parte.

Urcam, urcam, dar ne mai si oprim in varful pantei ca sa ne pregatim de coborare
Urcarea spre Brebu e noua. Scurta si hotarata, numai bine sa bage ceva caldura in instalatie caci ne cam racisem la coborare.

Din Brebu ma relaxez. Bucata valurita spre Pietriceaua chiar imi place iar de acolo e majoritar la vale pana la urcarea spre Cosminele. 
Sus in deal la Pietriceaua
Asta pana cand baietii propun sa includem in program si Podul Ursului. Hmm, stiu urcarea. Scurta si la obiect. Deja vad dalele din zona cea mai grea in fata ochilor si ma gandesc ca o sa fie un granny gear de jos pana sus. Dar sa mergem! Asta e o urcare cu care vreau sa imi incerc fortele, alaturi de Valea Fiarelor. Cred ca cel mai mult am de pierdut pe urcarile de genul asta pentru ca nu imi iese (inca) alternanta urcat in picioare-urcat in sa. Si nu doar comparativ cu Radu si Horatiu, ci si cu alte persoane cu care am mai mers. Trebuie sa il pun pe Radu sa ma invete si treaba asta.

Podul Ursului e gata. Stam in varf, pe o bancuta, sa ne tragem sufletul si revenim la coborarea pe care o pusesem pe pauza.
Podul Ursului, la vale
Inainte de bucata proasta de drum ce precede urcarea de la Cosminele facem pauza strategica la magazinul pus la rascruce de drumuri. In toate turele care au inclus urcarea sau coborarea de la Cosminele am oprit aici. Ma uit pe total ascent si avem deja 1200m. Ma consolez cu gandul ca am trecut deja de jumate, dar ma inselam profund. Eram abia la jumate.

Urcarea de la Cosminele ma rupe pentru ca din motive neelucidate saua mea a basculat usor cu varful in sus si pozitia schimbata se simte fix in zona lombara. Si nici aceeasi forta nu mai pun in pedale. In varful pantei rezolvam situatia si ne bucuram de portiunea valonata spre Telega. Se vad bine Baiului peste care s-a pus un puf de zapada. Sper ca asta sa fie zapada mieilor. 


Urcarea la Cosminele
In Telega facem pauza de masa cu tocana de legume la borcan, grisine si bere cu lamaie. Rad eu de Radu, dar tare bine avea sa imi prinda masa asta mai incolo. Nu stiu de ce, memoria mea imi juca feste pe bucata asta. In mintea mea, dupa urcarea spre Sotriile, care e chiar usurica, venea o bucata valonata prin sate, un ultim "gat" inainte de Vistieru si gata tura.

Pe naibii. Mai sunt cateva bucati tapene de urcare care au facut sa-mi dispara curand zambetul de pe fata. La finalul primei parti de la urcarea de la Sotriile aveam pe ceas +1950m. In Comarnic, la finalul turei aveam +2417. Cu alte cuvinte in fata imi stateau inca 500 m diferenta de nivel. Cei mai grei, fiind la final de zi. Dar eu nu aveam nici cea mai vaga idee. Splare pe creier cu amintirile astea care se filtreaza si din care ramane de multe ori doar frumosul. Si sa mai spuna cineva caci creierul uman nu e masochist cand pune filtre din astea si te face sa uiti mult (prea mult) din ce a fost rau sau greu. 

Horatiu pare reactivat. Se pare ca e in intervalul 3-6h in care se simte bine. Radu mai poate si el. Oricum apreciez ca fiecare baiat si-a dat singur un handicap si am mai echilibrat balanta. Radu a mers cu 29erul si Horatiu cu o Merida mai grea ca Vittoria. Revenind la situatia dificila din teren, numai eu simt ca maine o sa ma culeaga Radu cu lopata de oriunde aterizez in seara asta sa pun capul jos 

Ultimul gat de la Vistieru si terminam in sfarsit. Horatiu fabuleaza ceva de o tura similara care sa includa si Adunati, Bezdead, (Talea) si Muntele Verde. Inca 1000 m in plus diferenta de nivel. Noroc ca nu acum. Cei 2400 de pana acum mi-au fost mai mult decat suficienti, de fapt a fost tura de cursiera cu cea mai mare diferenta de nivel pozitiva. Cred ca totusi la MTB, la ziua 1 de la 2BE am avut mai mult, dar sigur tura asta e in top 3 bicicleta overall. Poate mai spre toamna, cand mai strangem ceva ture lungi. Momentan, pentru inceput de sezon, a fost mult mai mult decat as fi desenat si mi-as fi imaginat eu de acasa 
De doza asta de Cola aveam nevoie mai devreme, dar uitasem de ea. A intrat suficient de bine si la finalul celor +2500 m diferenta de nivel
Pana in Comarnic mergem usurel si dupa ce pleaca Horatiu, mai pierdem vremea pana la personalul de ora 19.00. In Brasov ploua si acum suntem siguri ca am facut cea mai buna alegere mergand cu bicicletele la Campina. Iar baietii au fost de nota 10.


Date si track: aici

vineri, 3 martie 2017

Valea Vistei

by Radu

Fagarasul e salbatic, mai ales iarna. Fata de Bucegi si de Crai ai toate sanse sa ai tot muntele doar pentru tine, mai ales daca nu ajungi in zona super antropizata de langa Balea. E drept, e mult de tropait, caci urcusul incepe de la 500 de metri, iar cum zapada a inceput sa se topeasca in mod accelerat tropaitul e in clapari si cu schiurile in spate.
This is wildness
Cu toate astea stim la ce ne asteptam atunci cand pornim la drum pe forestierul plin de mocirla de langa complexul turistic Vistea. Fata de acum doua weekenduri cand am urcat pe schiuri pana la Urlea ne-am invatat lectia si am gasit un loc propice inainte de a ramane intepeniti cu masina. Ploaia de dimineata s-a oprit si un soare cald si primavaratic ne zambeste. Daca prognoza pe urmatoarele doua saptamani se va adeveri, va fi probabil una din ultimele ture mai serioase pe schiuri din iarna aceasta, ramane de vazut daca va mai veni si o zapada a mieilor sau daca doar ne urcam in saua bicicletei.

Urcarea pe valea Vistei merge cat se poate de greu. Dupa ce noroiul se termina forestierul incepe sa fie acoperit de o zapada extrem de umeda pe care nu indraznim sa ne punem pe piei de teama blocurilor de zapada ce s-ar forma pe ele. Oricum dupa 4 kilometri de forestier poteca incepe incepe sa urmeze firul accidentat al vaii, noi ne afundam pana la genunchi in unele locuri si inaintam intr-un ritm frustrant de melc. Dupa ce se termina podurile reusim in cele din urma sa ne punem pe schiuri, ritmul de inaintare se schimba complet si ajungem cat ai clipi din ochi la refugiul de la Izvorul Vistei.
Nu e road-trip, e doar Fagaras
Pregatiti sa tropaim in clapari
Incepem cu 4.5 km de forestier
Pe ultimul podet din seria de trei, si cel mai trainic

Casuta de turta dulce
Mai avem o ora si ceva de lumina si urcam in continuare pe vale cu gandul de a urca pana in Portita Vistei. Iesirea in creasta in schimb arata cel putin intimidant cand ajungem sub ea, lumina e si ea pe terminate, refugiul de jos vine la pachet si cu apa curgatoare, asa ca ne punem la vale pe schiuri si ajungem fix inainte de caderea intunericului inapoi la refugiu.

Final de zi in caldarea Vistei
Dimineata de duminica e rezervata pentru o mica expeditie solitara pana pe varful Vistea, e pacat sa urci pana aici si sa nu urci in creasta pentru a arunca o privire peste marea de varfuri a Fagarasului. Pulverul de 5 centimetri asternut in ziua de ieri a fost maturat de vant peste noapte si pe masura ce urc dau de zone inghetate unde pieile nu mai prind de nici o culoare.

Asa ca iau din nou schiurile in spate, coltari in picioare si dai inainte sapand urme de unul singur prin zapada. Nu-i treaba deloc usoara, mai ales atunci cand dai de zone in care te afunzi pana peste brau. Castig incet dar sigur altitudine, iesirea in creasta merge chiar suprinzator de bine. Odata iesit in creasta abandonez rucsacul si schiurile si pornesc doar cu pioletul spre Vistea Mare. De pe varf nu ar fi rost e coborat pe schiuri, cel putin nu pe pantele ce stau de ore bune in bataia soarelui primavaratic.

De pe varf se desfasora in amandoua directiile intreaga creasta a Fagarasului, in departare se vad Cozia, Buila, Lotrului, Rodnei, Iezer. Imi dau seama ca numele varfurilor Fagarasene au inceput sa mi se stearga usor din memorie caci in ultimii ani am ajuns prea rar pe aici. Cred ca la vara o sa fie timpul pentru o reimprospatare, eventual cuplata cu explorarea unor muchii nordice. Dar pana atunci trebuie sa ma dau jos de aici, repede si in siguranta caci soarele a cam inceput sa inmoaie zapada. Pana in Portita Vistei lucurile merg repede iar de aici incerc sa nimeresc intrarea pe un valcel ce parea sa mai aiba ceva pulver. Prima data cu schiurile in spate, pana cand vad cum arata zapada. Pulverul indesat strans pe mijlocul valcelului e numai bun de virat si vine la pachet si cu un pic de efect de vertigo cauzat de panta si de intinderea intregii vaii a vistei la picioare. Viraj dupa viraj lucrurile se leaga, parca simt putin si din placerea iluzorie a schiului in scurtul interval de dinainte de transformarea pulverului in zapada extrem de inghetata.

Fac jonctiunea cu Mihaela si mai facem o urcare si o coborare pe acelasi valcel dupa care pornim din nou pe schiuri la vale prin caldarea complet pustie. A fost o coborare de 1000 si ceva de metri cu aproape de toate, si cu un pic de pulver, si cu gheata, si cu firn tare de primavara, si cu zapada fleoscaita de primavara, si cu schi prin padure si pe forestiere.
Valea Vistei in toata splendoarea ei
Fix asa de inghetat era
Jonctiune
Schi de primavara
E chiar frumos sa ai locurile astea salbatice si spectaculoase doar pentru tine, pacat ca in perioada urmatoare schiul pe aici o sa implice din ce in ce mai mult bocanit in clapari, cu schiurile in spate. Iar pe masura ce se va topi zapada balanta va inclina din ce in ce mai mult in favoarea bicicletei.
Pe jos, pe schiuri, de la poale din saua bicicletei, Fagarasul e frumos oricum

Date: aici

Foto by Radu

marți, 21 februarie 2017

Doua picioare stangi, dar doi genunchi buni


Sambata- Valea Seaca dintre Clai si Comorile Claii

Au trecut trei ani de la ultima tura mai de angajament pe o vale de abrupt. Trei ani in care picioarele mele au uitat, increderea a disparut si acum tarasc dupa mine o legatura de morcovi cu tot cu frunze.

Dar cel mai bine iti reintrii in mana alaturi de prieteni. Din aceia buni, de cursa lunga, fata de care iti poti asterne pe hartie si bucuriile si tristetile, si victoriile si temerile.

Am hotarat sa dam jos rugina de pe coltari pe o clasica in viata: Valea Seaca dintre Clai. Parcursa in toate anotimpurile, o vale relativ simpla iarna, al carui hop unic e in general saritoarea mare de la intrare. Nu a trebuit nimeni sa faca pe viteazul acolo, caci Radu s-a dus cap fara mari parlamentari  si ne-a pus o coarda peste pasajul delicat.

De aici valea ne intampina cu o limba constanta de zapada pana in Braul lui Raducu. Zapada ce usor, usor, se transforma, de la zapada umeda si grea de la intrarea pe vale, la zapada buna de coltari de la mijloc, lasand locul ierbii in partea superioara. A fost antrenament la gambe punctat cu pauze de regrupare din 50 in 50 de metri (diferenta de nivel).

Braul lui Raducu ne primeste cu ninsoare. Si cu o poteca invizibila. Avem din nou parte de ajutorul lui Radu care din trei pasi de caproi ne pune din nou pe drumul cel bun. Cum urmele regasite se termina la primul fir din Valea Comorilor, hotaram sa coboram si noi tot pe acolo. Stiam ca vor fi cateva saritori descoperite, dar ne bazam pe faptul ca vom gasi un loc unde sa amenajam un punct de rapel.

Prima parte a vaii are o zapada enervanta ce mi se lipeste de anti-snow-uri. Urmele sunt mari si innot prin ele. Ii ajung pe oameni din urma la rapel si imi place siguranta pe care mi-o da trecerea coardei prin maini. Dupa jumatate de vale si 2 rapeluri incep sa imi aduc aminte cum sta treaba cu vaile. Doar ca apoi incepe ce imi place mie mai putin si mai putin: descataratul saritorilor. Saritorile scurte imi par lungi. La cele lungi punem de rapel. Si totusi, usor, usor ajungem la poteca marcata si de acolo, pastrand coltarii in picioare pentru patinoarul de pe Jepi, in Busteni. De ne va mai lasa primavara, o sa mai iesim un weekend, doua. Altfel, presimt ca bicicleta ne va rapi din nou, iremediabil...

Duminica- Traversare in alergare Dambu Morii-Azuga

Perspectiva unei ture pe cursiera ma momeste inca de duminica, insa ii #rezist. Stiu ca pana la primavara nu mai e mult si in curand ziua o sa fie suficient de lunga si calduta pentru o zi intreaga pe bicicleta si nu doar cateva ore la pranz, cand se usuca asfaltul si creste temperatura. Asa ca revin la cealalta "dragoste" a mea. Alergatul liber, de nebun si solitar prin munti.Vremea nu e deloc hotarata pentru azi, insa temperaturile sunt decente, febra musculara ce se prefigura aseara a fost redusa la tacere dupa un somn bun si eu am chef de o tura lunga. Desenez diverse variante in minte insa stiu ca imi voi reajusta planul de mai multe ori la fata locului, in functie de traseele pe unde sunt batute urme. Ca sa dau totusi o certitudine planului meu, ma uit peste trenurile si microbuzele spre Timis si il aleg pe primul la care ma incadrez. Cel de ora 10.00. Frontala ramane acasa. La lipsa mea de antrenament, cele 7-8 ore de lumina imi sunt asbolut suficiente ca sa imi fac damblaua si sa cobor undeva, la un drum.
Despre asta e vorba in alergare. Despre libertate
Cobor la Dambu Morii si incep sa alerg anemic. Destul de repede se incing motoarele si incep sa am ritm. Respiratia linistita, picioarele ce lucreaza si muzica din urechi ma imping parca la deal. Elanul imi este totusi curmat de mai multe portiuni inghetate de pe Drumul Familiar, asa ca pana la urma ma opresc sa imi pun snow-line-urile, pe care nu aveam sa le mai dau jos pana la finalul turei. Ma intalnesc cu multa lume care coboara, depasesc si mai multa lume care urca. Incerc sa ma incadrez intr-o ora si 15 minute si sa scot urcarea la jumatate fata de timpul de pe marcaj.

Sus, la cabana, bate vantul, e ceata si frig.Decid sa nu intru, pentru ca altfel am sa ma molesesc de tot si o sa se duca de rapa toata tura mea de duminica. Continui spre varf, desi stiam ca nu o se vada nimic. Bucegii sunt ascunsi in negura, depresiunea Brasovului fiind insa in spatele meu scaldata in soare. Ajunsa pe platou iau hotararea sa nu urc pe varf si ma las la vale spre Timisul de Sus. Pe aici iarba uscata e pudrata cu zapada si linia stalpilor ma conduce fara gres in ciuda vizibilitatii reduse. In mod neasteptat, ma conduce catre soare. Cum topiam eu din smoc de iarba in smoc de iarba, incercand sa ocolesc zapada si meditam pe ce traseu sa cobor, observ cu surpiza ca la picioarele mele, culmea lina ce se lasa spre Timisul de Sus troneaza in soare. Alerg repede intr-acolo si m-as intinde pe iarba curata de n-ar fi uda ca un burete si plina de...balega. La stana parasita de mai jos sunt urcati cativa cai ce pasc in liniste iarba uscata ramasa de asta-toamna. Negurile se risipesc usor si ma tot gandesc pe unde sa cobor. Alegerea asta imi va defini tura in continuare. O coborare in Timis inseamna o urcare in Postavaru. O coborare in Predeal inseamna o posibila continuare, pana unde m-or tine picioarele sau lumina. Oare ce o sa tradeze prima oara? Antrenamentul, entuziasmul sau lumina?
Saucony, Snowline si Piatra Mare
Spre Postavaru
Eu, rucsacul, betele si telefonul din spatele pozei
Aleg pana la urma Predealul, tocmai datorita faptului ca imi ofera mai multe posibilitati. Chiar inainte sa parasesc piciorul insorit, ma opresc sa mananc ceva si vad o silueta ce urca dinspre Timis. Ne facem cu mana, doi calatori solitari, fiecare cu drumul sau. As mai sta aici, caci e adapost si placut, dar timpul fuge in defavoarea mea si eu trebuie sa aflu cine va ceda primul astazi. Ajung neasteptat de repede in Poiana fostei stane din Pietricica, tot topaind pe urmele inghetate si apoi dau drumul la picioare caci pe masura ce ma apropii de Susai, poteca devine din ce in ce mai batuta, pana se transforma in drum croit prin zapada, drum pe care alerg cu spor. Se simte in aer un miros de primavara si ochii cauta primele semne ale anotimpului mult dorit, semne ce stiu ca inca nu au cum sa apara. Dar fiorul schimbarii se cuibareste in suflet si de acum o sa tot caut semnele. Primii ghiocei, primii muguri, primele albastrele. In curand primul an de Brasov.
Picioare, ne pregatim deci de o noua portie de tropait prin zapada, da?
Ajung la Susai si imi continui alergarea spre Clabucet Plecare. La un moment dat ma loveste greul, desi e doar kilometrul 16. In ciuda unei noi gustari luate in mers, am impresia ca ritmul scade, insa cu toate acestea distanta si diferenta de nivel se aduna pe ceas si cifrele tot cresc. Ies in partie si nu, nu voi cobori spre Predeal. Cotrobai in mine si stiu ca inca mai pot. Garbova e imediat, un hop pana pe Clabucetul Taurului si apoi tot la vale. Nu mai e ritmul de dimineata, insa nu numai ca am timp suficient sa cobor in Azuga pe lumina, as mai avea timp sa mai urc si in Bucegi daca as mai avea putere. Dar sa fim totusi cumpatati ca nu au intrat zilele in sac.
Simplu
Clabucetul Taurului ma intampina cu perspective largi peste Neamtului si un Bucegi imbufnat. Am vrut sa ajung aici pentru ca stiu dintr-o tura anterioara caci culorile de final de zi sunt faine. Ar mai fi de ajuns odata in mai, cand infloresc narcisele.
De pe Clabucetul Taurului
Doua-trei poze si o privire spre Piatra Mare ce se vede in ultimul plan. De acolo vin. De fapt, chiar de peste munte. Pasii mei si-au lasat o amprenta vremelnica in zapada ce imbraca inca culmile impadurite ce leaga varful Piatra Mare de micul Clabucet pe care ma gasec acum. Ochii mei au vazut paduri diferite, plamanii meu au respirat aer curat si picioarele mele au alergat. Sufletul s-a simtit tanar, liber si puternic, iar uratenia, nedreptatea, grijile au ramas pentru cateva ore in urma.

Imi plac traversarile. Le-am prins gustul intr-o vara, in doua. Sentimentul pe care il ai cand privesti in urma si poate doar ghicesti unde ti-ai inceput calatoria, certitudinea ca ai simtit sub picioarele tale rotunjimea potecii, moliciunea pamantului ori asperitatile stancilor si custurilor depasite, atatea locuri, privelisti si emotii filtrate in cateva ore, creeaza dependenta. Te umplii de tot si in egala masura mai este mereu loc pentru nou. pentru ca pe munte nu ajungi niciodata la saturatie.

Cobor repejor spre padure lasand departarile, pentru moment in urma. Insa mintea mea croieste febril alte planuri pentru alte traversari pe picioare sau pe doua roti in primavara, vara si toamna ce imi stau in fata.
De acum, tot la vale

Date si track: aici

vineri, 3 februarie 2017

Faurar de Brasov 2017

Denumirea populara a lunii februarie e faurar. Si se pare ca in luna asta se va fauri ceva. Nu, nu cred ca se va fauri o noua Romanie. Nu cred ca strada e atat de puternica sa il dea jos pe Dragnea. Dar prefer sa fiu acolo, alaturi de oamenii care striga "Nu vrem sa fim o natie de hoti". Alaturi de oameni asemeni mie. Alaturi de cei care nu pot produce cat vor Dragnea si compania sa fure. Si din punctul meu de vedere, in cazuri precum Rosia, Colectiv, OUG, tacerea, a se citi pasivitatea e si ea un raspuns. Si daca mai mult decat a latra cand caravana trece nu pot sa fac, prefer sa fiu caine pana la capat. Apoi pot sa plec. Din nou. Si din nou cu tristete. Insa toata tristetea din lume nu tine loc de coloana vertebrala. Si parintii mei care STAU AZI ACASA m-au invatat sa nu fur. Sa nu ma inhaitez cu hotii. Si nici sa ma las furata. Dar ei nu ies astazi in strada. Nici ei, si nici multi altii din generatia lor. Si e greu si nederept sa judeci. Si pentru ca nu pot sa ii spun mamei mele lucrurile astea fara sa ma bufneasca plansul si fara sa ajungem sa ne certam inutil si prost, prefer sa le scriu aici. De multe ori scriu mai bine decat vorbesc. Plus ca peste randurile astea te poti uita de mai multe ori. Asa ca, de ce ies din casa, mama? Stii si tu foarte bine ca am 1000 de lucruri pe lumea asta care imi fac mai multa placere si cu care mi-as putea umple serile: sa fac sport, sa citesc, sa gatesc impreuna cu Radu. Dar nu stau la caldura, pentru ca si pe mine ma fura. Imi fura nu numai banii din buzunar, imi fura viitorul. Cum? Foarte simplu.
Oamenii se scurg pe Rebublicii in directia Piata Sfatului
Sa fie ceai cald pentru toata lumea
Un colt din Piata Sfatului, vazut de la Turnul Alb
* Daca cei de sus pot sa fure linistiti in limita a 200.000 de lei, e ca si cum le-ai spune tuturor, de la toate nivelurile ca e ok sa furi si tu. Si cine azi fura un ou, maine va fura un bou. Asa ca acum or sa ne/ va fure pe fata. O sa te fure postasul cand iti aduce pensia acasa pentru ca tu nu poti sa iesi iarna din casa pe gheata si polei (inutil sa spun ca trotuarele nu vor fi curatate de zapada nici peste 20 de ani) si copiii vor fi deja plecati in alte tari. Medicul nu o sa iti mai dea bucata de reteta, daca nu ii dai darul o data la trei luni. Si daca vede ca ii merge, o sa te cheme in fiecare luna ca retetele la medicamente nu se mai dau acum pe 3, ci doar pe o luna. O sa te fure administratorul la subventia de caldura. Si nimeni nu o sa se poata certa cu el, ca e cu relatii...Si oricum, copiii sunt plecati. O sa iti fie din nou frica sa mergi noaptea pe strada, caci oricine poate sa iti dea in cap ca sa iti fure geanta, haina de pe tine. Oricum nu conteaza. Ii gratiaza Dragnea pe toti, din pix, din 2 in 2 ani. Sau din 4 in 4. Oricum 4 ani e suficient ca cei praduiti sa uite si sa "puna botul" la 50 de lei in plus la pensie. Nu va amagiti singuri. Lipitorile care vor aparea de te miri unde or sa suga dublu de atat din pensia voastra. Asa ca o sa ramaneti pe minus.

* Daca legalizam hotia, copiii tai vor trece fix prin acelasi stress prin care ati trecut si voi in anii '90. Vor munci ca apucatii, incercand sa nu piarda un loc de munca unde seful are puteri de demiurg. El taie si spanzura, ca are si el relatii, evident. O sa fim sclavi pe plantatie. S-a dus pe apa sambetei libertatea de a pleca si a-ti gasi un alt loc de munca. Cum se va intampla asta? Foarte simplu. Ce investitor vine/ ramane intr-o tara unde hotia e legala? Ne vom izola pe plan european si ne vom reapropia de Rusia. Sau vi se pare ca in Rusia viata e asa roz? Nu am auzit prea multi plecati in directia aia. Asa ca locurile de munca or sa se imputineze, usor, usor. Si nu, nu vor suferi nici asistatii social si nici pensionarii, caci ei sunt principalul electorat la PSD-ului. Vor suferi copiii vostri. Si din cate stiu eu, nazuinta fiecarui parinte e un viitor mai bun pentru copilul sau. Prin pasivitatea voastra e ca si cum ne-ati condamna la repetarea unii viitor post-decembrist.

* Euro va creste. Ratele, chiriile si toate celelalte preturi care au la baza euro vor creste si ele. Asa ca puterea mea de cumparare o sa scada. Va mai dura ceva pana cand rubla va oferi din nou "stabilitate financiara".

* Pentru ca ar trebui sa fii nebun sa te gandesti sa mai faci copii intr-o astfel de tara. Sa le oferi ce? Asa ca puteti sa va luati adio si de la eventualii / prezentii nepoti. Ori nu mai apar deloc, ori pleaca cu parintii.

* Si stii de ce mai iesim in strada? Pentru ca noi vrem sa ramanem in Romania. Pentru ca vrem sa ramanem alaturi de voi. Pentru ca va iubim. Pentru ca plecati fiind, oricat de multi bani v-am trimite pentru a suplini lipsurile, ei nu ne vor aduce nici voua si nici noua fericirea. Vom si veti ramane niste oameni tristi pe dinauntru. Si cei mai multi dintre parintii acestor tineri frumosi si "liberi" nu vor pleca dupa copii. Pentru ca radacinile sunt radacini. Pentru ca acolo, in acea tara straina, veti fi privati de prieteni, lucruri familiare si pentru ca bariera limbii sperie, e de fapt aproape un zid. Asa ca daca ati veni la noi, ati fi niste batrani tristi, izolati intre 4 pereti. Toate astea va vor face pe multi sa ramaneti.

Asa ca, asa cum tu ai vrut sa iesi in strada la Revolutie, pentru voi si pentru noi, din cauza asta ies si eu acum: pentru voi si pentru noi. Pentru ca imi doresc sa mergem inainte chiar si cu pasi minusculi. Am rabdare pentru asta. Dar nu vreau sa sarim 27 de ani inapoi, doar dintr-o semnatura din pix. Pentru ca nu am puterea pe care ati avut-o voi si nu ma vad trecand prin alti 20 de ani de tranzitie. Fiti puternici in continuare, dragii mei, dar fara sa renuntati la judecata cea dreapta si la valori.

"Pesimistii au in general dreptate si optimistii se insala de cele mai multe ori, insa toate lucrurile bune au fost infaptuite de oamenii care au crezut in ele" (Thomas Friedman, traducere aproximativa)

Miercuri, 1 februarie

Prima seara de dupa OUG. Aia data peste noapte, ca hotii. Ia ziceti voi, dragii mai parinti, ce guvern legifereaza peste noapte? Iar apoi o roiesc acasa, pe usa din dos, ca sobolanii. In Brasov s-au strans 8000 de oameni. Si au marsaluit ceva. Vreo 12 km. Orasul fiind mic, vizibilitatea e mare, asa ca asemenea marsuri au logica lor. Plus ca e frig, oamenii se misca, se incalzesc. Daca stai intr-un singur loc, oamenii ingheata si pleaca repede acasa. Dar oricum Brasovul e un oras echilibrat din punct de vedere al electoratului. Ar trebui in weekend sa organizam excursie in Teleorman, Olt si alte mosii PSD-iste. Refrenele preferate? Hotii! Romania, trezeste-te! Nu stati la caldura, si pe voi va fura! Si evident: Nu vrem sa fim o natie de hoti. In Brasov, fata de duminica trecuta de la protestul din Bucuresti am vazut totusi ceva mai multa lume de varsta a doua.

Joi, 2 februarie

Surprinzator chiar si pentru noi, putin sub 8000 de oameni in punctul maxim al protestului (plecarea din Piata Sfatului si coborarea pe Bd. 15 Noiembrie). Azi in schimb avem bucla mai scurta. Pastram energia si pentru maine seara. Iar in weekend, mergem acolo unde lucrurile conteaza cu adevarat.

Vineri, 3 februarie

Work, eat, protest, repeat. O noua zi de proteste la Brasov. Afara devine cald si placut. Radu are parte de o serbare cu 10- 12.000 de oameni (cam atatia s-au strans in Brasov vineri seara):




Sambata, 4 februarie

Facem pauza de la protest si revenim la ce ne place noua cel mai mult. Sa facem miscare in aer liber. Pe fondul unei zile primavaratice, facem prima tura pe bicicleta din 2017 alaturi de Radu, Suzi si Iustin. Intre localitati asfaltul e aproape uscat si se simte un vant primavaratic, mai ales cand iese soarele. In sate in schimb, cursiera merge de parca e barca pe valuri.

Date si track: aici 

Pe seara plecam cu Dani la Bucuresti. Atmosfera in Piata Victoriei e faina. E cald, placut, revad oameni dragi cu care nu mai vorbisem de luni de zile. E seara vuvuzelelor si e un vacarm de nedescris. Totusi, e incredibil cum intreaga piata tace cand la ora 22.00 se pregateste sa cante imnnul.

Duminica, 5 februarie

Stam cu ochii pripoiniti in televizor schimband cand pe Antena3, cand pe Digi. Cu toata abrogarea, publicarea in Monitorul Oficial si declaratiile pe care nu le mai crede nimeni, oamenii ies in piata, caci mesajul trebuie trasnmis. Nu doar pentru OUG 13 suntem acolo. Ci pentru ca nu va credem. Si nu va vrem. Suficiente grupuri din provincie. Sibiu, Pitesti, Cluj si nu numai.

Se strange cel mai mare numar de oameni de pana acum. Daca ieri in locul unde stateam era relaxat, te puteai misca in voie, astazi suntem inghesuiti. 200.000-250.000 am fost in piata si atmosfera era extraordinara. Oameni relaxati stand de vorba, ca la orice intalnire in oras. Cu toata nebunia din piata nu m-am simtit niciodata in pericol. Nici macar de a fi calcata pe picioare. Nu am auzit pe nimeni pe FB sa se planga de faptul ca si-a pierdut telefonul sau portofelul in niciuna din zilele de protest. Cum spunea si Cristi, ar arunca deasupra noastra o plasa, am arata la propriu la o bula. Bula mea de pe Facebook.  Sincronizare perfecta la 21.00 cand sufletele a 200.000 de oameni si a altor 400.000 in tara si peste hotare au spart intunericul noptii. Dupa ce la 21.15 s-a facut din nou liniste pentru imn, am plecat spre gara, caci aveam un tren de prins. Imaginea asta e de departe relevanta.

Si Brasovul a protestat frumos. Aici sunt 2 imagini foarte faine, iar aici un video cu protestul de duminica din Piata Sfatului. Mi-ar fi placut sa fiu si acolo.

Si nu pot sa inchei saptamana fara 2 albume foarte faine: Tudor Vintiloiu si Documentaria.ro

Luni, 6 februarie- Zwift, Hunter's Challenge

Date: aici

Marti, 7 februarie- Zwift, Hunter's Challenge

Date: aici

Joi, 9 februarie- Trisport Way Hilly Race

Aveam chef de o cursa, dar nu am sfarsit prin a merge din nou singura, prinsa dupa ce am pierdut primele 2 plutoane.

Date: aici

Sambata 11 februarie- Alergare la Piatra Arsa

Dimineata, zi cu soare, ce ar merge mai bine decat o alergare? Am zis sa merg pe mana Viorelei, care planificase o alergare prin Bucegi. Zapada din plin, picioare ingrijorator de inghetate in doua momente ale turei, insa mult, mult soare si munca de Sisif pe bucata Piatra Arsa-Babele si retur. In schimb Piciorul Pietrei Arse a fost din nou superb. Desi spre campie se vedea un plafon compact si jos, norii se zdrentuiau fix in dreptul Bucegilor si spre depresiunea Brasovului se arata un cer albastru, de pictat. Frigul a adus cu sine o atmosfera nesperat de clara, astfel incat Neamtului or Ciucasul, pareau la o atingere de bat de trekking. Zapada era insa mai buna de schi decat de alergat, un pulver de o zi, ce invita la coborari nenumarate. Si totusi, de abia astept sa vina vara si sa ma dau pe aici cu MTBul. Sa ii iau pe pinguini si sa facem potcoava Bucegilor.

Traseu: Cota 1400- Cota 2000-Furnica- Piatra Arsa-Babele-Piatra Arsa- Piciorul Pietrei Arsa- Poiana Stanii- Cota 1400.

Date: aici 
Urcand pe Drumul de Vara (by Raluca Chiran)
Nu as schia pe aici, nici platita (by Raluca Chiran)
Alergator, fata in fata cu instalatiile (by Vio)
Poteca ce venea dinspre Miorita (by Vio)
Alb orbitor (by Raluca Chiran)

Coborare pe Piciorul Pietrei Arse (by Raluca Chiran)

Duminica 12 februarie, Pe schiuri de tura spre fosta cabana Urlea

Cu tura asta ne-am invartit in jurul cozii o groaza de timp. Initial Radu se gandise la o tura de doua zile, dar fara sa imi impartaseasca planurile decat vineri seara, cand l-am informat ca merg sambata la o alergare in Bucegi. Apoi, sambata seara, dupa ce il recuperez in extremis din Moeciu, ne hotaram sa mergem la o singura zi in Fagaras. Pe drum, lasam Urlea pentru muchia Scoarta, dar ajunsi in Malinis, masuram din ochi zapada de pe versanti si constatam ca e cam lipsa. In schimb, mai la vest, picioarele ce pleaca din campie par mai albe, asa ca revenim in drumul principal si ramanem pentru Urlea.

Nehotararea continua si cand ajungem in Breaza si nu stim prin care din cele 3 trasee sa urcam. Cabana Urlea s-a transformat pe indicatoare in Zona Urlea, dar traseele au ramas aceleasi. Alegem Pojorata, sperand sa inaintam repede pe forestierul pe care ni-l aminteam de acum 10 ani. Ca sa mai scutim din timp, intram pe drum cu masina, drumul se strica, masina noastra nu-i nici 4x 4 si nici garda inalta nu prea are, asa ca ramanem cu ea blocati intre 2 sleauri. Cu ajutorul unui satean care venea de pe contrasens cu masina lui si care oricum nu avea cum sa treaca, pentru ca noi eram pusi transversal pe drum, o repunem pe Filofteea pe trasa dupa o ora de dat la lopata, pus presuri sub roti, impins, balans si alte tehnici. Pe trasa aia buna, de coborare. Revenim cu masina in sat (1 kilometru mai jos) si o lasam pe pamant uscat si sanatos.

Am pierdut inca o ora cu masina in sant, dar puteam sa pierdem toata ziua, pana gaseam pe cineva cu tractor sa vina sa ne scoata.

Cum Pojorata ne-a dat cu flit, alegem ori Coltii Brezei ori drumul de taf pe care am coborat cu Claudia din Fagaras acum 2 ani. Eu nu am amintiri placute de pe drumul cu pricina, dar inceputul e promitator, asa ca mergem pe el. Pana la urma, macar aici am facut cea mai buna alegere. In partea inferioara, pentru ca drumul urca lin, zapada s-a asezat linistit si doar firele de apa ce intretaie drumul ne dau batai de cap, caci trebuie sa ne dam jos de nenumarate ori schiurile din picioare sau sa facem tot felul de combinatii cu schiurile, ca sa nu udam focile.

Rugii de zmeura se vad inca pe marginea drumului si imi aduc aminte de coborarea agonizant de inceata din vara lui 2015.

Cand ajungem la partea mai inclinata, deja castigasem cam 400 m diferenta de nivel si aici zapada avea deja o baza solida, primul strat fiind destul de inghetat, iar urmatorul format dintr-un puf proaspat de 5 cm, ce incepuse deja sa lege ceva baza si permitea sa urci multumitor pe foci.

Avantul urcarii ne este intrerupt insa de o serie de mici curgeri de primavara pornite de pe versantii foarte inlclinati ce marginesc drumul si care au adus cu ei in drum pietre si zapada inghetata. Din nou trebuie sa ne dam schiurile jos de mai multe ori.

Imi aduc aminte totusi destul de clar de mersul drumului si ma bucur cand iesim in final in zona mai plata ce precede fosta cabana, drum pe care putem in sfarsit sa urcam legat. Nu s-a schimbat nimic fata de acum 2 ani. Aceiasi versanti tristi, aceleasi marcaje fantomatice si aceeasi liniste de mormant. Fagarasul e fascinant prin pustietatea si salbaticia lui si desi anul trecut mi-am tot propus sa merg mai des in Fagaras, caci iata, din Brasov e acum foarte la indemana, nu am facut-o. Poate imi iese anul asta, caci sunt atatea de facut pe aici, de la MTB, la muchii nordice, de la schi de primavara ori trail running.

Poiana din jurul cabanei este de un alb orbitor, fara nici macar o urma. Schiurile noastre deseneaza primele linii parelele pe zapada depusa uniform. Pregetam cam jumatate de ora pentru a ciuguli cate ceva, o baie de soare si planuri, si apoi, manati din spate de umbra pornim la vale pe drumul pe care am urcat. De data asta suntem conservatori, nu vrem sa testam Pojorata si mergem pe calea batuta. Cu toate obstacolelele, coboram destul de repede (coboram, nu schiem, a se nota) si ajungem pe la 17.00 la masina. Stam bine cu timpul si vom ajunge chiar si la protest.

Pentru asta trebuie doar sa schimbam hainele cu unele mai groase si sa o luam la pas pe bulevardele mari. In seara asta a fost frig, asa ca aprecierile mele se indreapta catre oamenii din Piata Victoriei care stau 2-3 ore pe loc. Se aduna acolo niste oameni super faini si e un vibe excelent in piata. Aseara a fost asa.

Date si traseu: aici 

Marti 14 februarie

Stejeris, primul pe anul asta, alergare

Astrele s-au aliniat intr-un fel, intr-un mare fel, si eu ma trezesc cu niste ore libere la mijlocul zilei. Asa ca profit de ele, 100% si dau o fuga spre Stejeris. Prima alergare pe Stejeris din 2017 si in sinea mea sper sa mai urmeze si altele. Am parte de urme si de poteca buna. Fac cale intoarsa la Troita si strang totusi 10 kilometri pentru sufletul meu.

Date: aici

Zwift AVC Inferno Steps Warm

Sunt lovita de vrednicie si dupa program bag si un Zwift, din asta cu nume interesant. Practic un interval piramidal (2, 2.5, 3 w/kg), repetat de 3 ori.
Incerc sa raman tot antrenamentul pe foaie mica si cadenta mare si mm, cred, pentru data de cand ma dau pe Zwift o cadenta mai buna

Date: aici

Joi 16 februarie- Zwift Workout, Hunter's Challenge

Am zis sa bat fierul cat e cald pe partea de cadenta si am ales un workout de pe Zwift care adreseaza exact acest aspect.

Date: aici

Marti 21 februarieZwift Workout, Hunter's Challenge

Radu a zis ca imi cam bat joc de timpul petrecut pe Zwift cu workout-urile astea de recovery si mi-a recomandat cateva mai serioase. Cel de astazi- Earn your Bacon era cam cel mai usor din oferta, dar tot m-a rupt cu ale sale 10 minute lungi la FTP. Numai cand trebuie sa stai la FTP de 4 ori cate 10 minute iti dai seama cat de lungi pot fi de fapt 10 minute. Nici tura de duminica nu m-a ajutat prea tare si mi-am simtit picioarele din plin, mai ales ca am stat constant pe la 80 rpm ca sa tin peste 200 W.

Date: aici

Miercuri 22 februarie- Jumatate de Stejeris, alergare

Zapada s-a topit cam peste tot in oras, dar Stejerisul ma intampina cu un mix de drumuri inghetate, zapada dar si portiuni faine de iarba si pamant. Imi infig cu putere adidasii in poteca reavana si piciorul meu se bucura de reintalnirea cu pamantul.

Date: aici

Joi 23 februarieZwift AVC Inferno Steps Hot

Am esuat lamentabil la Zwift-ul de astazi. De fapt pe la valoarea clasica de 3W/kg, care pe urcare se transforma lejer in +3.5 W/kg am pierdut plutonul si dus a fost.

Date: aici

Vineri 24 februarie- E si nu e primavara

Toate trotuarele s-au curatat si uscat in cateva zile. Acum pot sa incalt din nou adidasii de un roz turbat mosteniti de la Radu si sa dau o tura fast and light prin oras. In fata calculatorului orice alergator de weekend este zmeu si sa desenezi pe runmap e tare usor. Schitez un 10 km cu +200 m diferenta de nivel. Totul bine si frumos pana la Promenada de sub Tampa. Eram chiar in grafic cu doar 3 km ramasi si 15 minute disponibile pana la incheierea orei, puteau sa iasa 10 k frumosi cu +200 m intr-o ora. Dar nu a fost sa fie caci a venit ea- crampa. Nu carcelul acela care se mai naste de nicaieri in timpul noptii, ci o crampa din aceea ca o boala cronica. Alergatul devine o himera.Pana si mersul e greoi. Ma gandesc cu groaza cum e sa te apuce una din asta pe la kilometrul 30 al unui maraton si sa te tarasti, nu 2 kilometri cati am eu pana acasa, ci 10-12 klilometri pana la finish. Bref este ca am ajuns acasa cu coada intre picioare si muschiul cu pricina mai doare si azi, la 3 zile de la alergare. Si da, toate analizele sunt de aviator :).

Date: aici

Luni- 27 februarie- Cu cursiera prin campie

A 7-a zi la rand fara pauza. Stiu ca trebuie sa iau o pauza, dar nu astazi. Poate maine sau miercuri. Sau ambele. Pot sa fiu generoasa cu mine. Dar astazi, cand soarele straluceste si afara e cald si frumos, desi imi simt picioarele grele trebuie sa dau o pedala afara. Imi iese chiar decent cu o medie de 30km/h in afara orasului.

Date: aici