Avrig Family si o tura de mtb la Suru

Triada de MTB e mereu o ocazie buna de a petrece un weeend fain, plin de socializare, la poalele unui Fgaras care la vreme de primavara arata tare chipes. A fost un weeknd despre bicicleta, dar si despre un loc fain de cort, o seara si o dimineata calde si tihinte, alaturi de prieteni.

Sambata 13 aprilie-  La Suru cu bicicleta

Sa ajung la Suru era pe lista inca de cand s-a refacut cabana, dar era mereu prea departe pentru un hike. Insa fiind in deplasare la Avrig, pentru concursul de copii, cat timp Radu asigura asistenta la fata locului,eu mi-am desenat pe Strava un traseu ce parea (doar parea) ideal: urc din Sebes pe vale, cobor pe culme. Harta dadea sperante ca s-ar putea sa pot sta pe bicicleta pana la 1000 m. De acolo urca un push/  carry bike de 400 m pana la cabana. O Tampa cum ar veni :) . Adevarul e ca am stat pe bicicleta doar pana la 800 m altitudine. Apoi au urmat 200 m cumplit de anevoiosi. Drumul a fost distrus / acoperit de apele umflate de primavara si albia larga se cerea traversata in cele mai ingenioase moduri pentru a minimiza udatura la picioare. La final am facut echilibristica pe pietre, pe craci, pe busteni, pe lemne, am sacrificat piciorul drept si am tras bicicleta dupa mine / m-am folosit de ea pentru echilibru (dupa caz) la fiecare trecere de apa. "Norocul" era ca fiecare trecere presupunea atata bataie de cap, incat ajungea cumva sa pecetluiasca posibilitatea intoarcerii pe acelasi drum, caci nu aveam niciun chef sa refac fiecare echilibristica. 

Am infrant apa, in sfarsit!

Cand am ajuns in final in fundul vaii si ma credeam scapata de apa, am dat de muma carry bike-ului. Faptul ca poteca era o abruptenie taiata aproape drept prin padure e un detaliu. Dar era si destul de balauroasa, cu copaci cazuti si tot felul de ierburi care ti se incurcau de picioare si functionau pe post de capcane. Cert e ca am carat bicicleta 600 m diferenta de nivel, de mi s-a acrit. Am impins doar in ultimele 15 minute,cand ma apropiam de cabana. 

La Suru nu am pregetat. Era plin de branduse, dar le pozasem mai jos.  Un mesaj, un salam de biscuiti si de abia asteptam sa incep coborarea. Oamenii se uitau la mine putin cam ca la urs si habar nu aveau ca in cateva ore isi va mai face aparitia un alt biciclist (Suca), din sens invers. De la coborare trageam sperante, mai ales ca nu erau doar din curbele de nivel ale hartii, ci si din povestile lui Alex care alergase la deal pe unde voiam eu sa cobor. Si daca cu urcarea pe vale am gresit grav, coborarea a fost orgasm pe cerul gurii. Dupa primul kilometru putin mai anevoios a venit o poteca curata de flow care m-a dus lin pana in Sebes. Cumva mereu ma asteptam sa vina ceva mai complicat, niciodata nu s-a intamplat. Coborarea asta si rentalnirea cu Fagarasul brutal si salbatic de pe Valea Moasei au salvat tura si ziua si mi-au dat idei pentru o alta tura in zona (sper eu mai ciclabila).

Coborarea e mai mult prin padure, dar in poienita asta, am pregetat putin

Cat timp eu am fost pe coclauri, Marius si-a facut numarul la concurs, terminand pe un onorabil loc 5 din 46 de baieti la D1.

Foto: Tibi Hila, Traian Olinici si David Ramba

Sambata seara ne retragem impreuna cu Tudor, Andra si Victor la locul de cort dintre sate, pe care il stiam de anul trecut. Sunt putini oamenii care impart placerea de a petrece timp in natura, intr-un cadru cat mai aproape de natural, insa Tudor si Andra, prin natura activiatii lor sunt unii dintre ei.

Locul ne intampina cu aceeasi iarba verde ca si anul trecut, cu Fagarasul inzapezi pe fundal si promisiunea unei seri linistite. Rahatul de urs impastiat peste tot intra si el in discutie, dar trecem peste,  cu precautia de a pune toata mancarea in masina.

14 aprilie - Avrig, Traseul galben Family

Cum traseele de la Triada nu sunt chiar pe gustul meu, nici nu mi-a fost greu sa ii cedez ziua asta lui Radu si eu sa fac echipa cu Marius la traseul de family. In plus, recunosc ca pe mine una ma entuziasmeaza gandul sa fac echipa cu baiatul meu, mai ales ca daca  va continua sa se tina de treaba, in putini ani o sa pierd si ultimul gram de zvac si nu o sa pot sa ma mai tin dupa el pe eforturi din acestea scurte si intense.

Desi nu emiteam pretentii la podium, mi-am facut temele, am facut recunoastere ziua anterioara si stiam in orice clipa ce ne sta in fata si cat mai avem de mers. Ce nu stiam era insa cum va vedea Marius concursul, sau in orice caz, cei 18 km, pe un teren complet diferit fata de ceea ce aveam acasa, in ritm de concurs. Iar realitatea de la fata locului a fost fara indoiala, peste asteptari, cu un Marius concentrat si competitiv, cu pauze minime (si asta doar pentru ca nu l-am lasat eu sa mestece mancare solida in mers) si cu un ritm suficient de bun incat sa depaseasca chiar si oameni mari. Au fost 1h22 din care 1h18 in miscare si un ritm bun pentru un pusti de 7 ani care nu e el prea prieten cu urcarile. 

Foto Tibi Hila

Citeste mai departe...

Sicilia road-trip

Vacanta de schi a copiilor a fost regandita de adulti sub forma unui road trip in Sicilia inca de pe vremea cand in Romania soarele rasarea la ora 8 si diminetile schiurile fasaiau in Postavaru. Satui de iarna inceputa in noiembrie, cele 15 grade pe care finalul de februarie le promiteau in Siciliau se simteau ca primavara. Apoi, pe la jumatatea lui februarie incalzirea globala sau ce o fi ea, ne-a adus un intermezzo de primavara suficient de lung si acasa. Temperaturile maxime din Brasov au inceput sa rivalizeze cu cele din Sicilia, insa ideea de a gusta din nou din mixul acela de mare, munte, orase de piatra, inghetata, portocale rosii, paste si pizza pe saturate, zile petrecute pe drumuri a ramas in picioare. 

Ziua de miercuri e mai mult pe drumuri. Iar prima seara o petrecem in Catania, intr-un studio mic in centru, langa opera,o cazare pe care chiar o recomand pentru 2-3 persoane. 

Joi- Catania si Etna

Cum Marius e matinal, ajungem sa luam la pas strazile orasului in cautarea unei inghetate pe care sa o servim pe post de mic dejun. Viata curge firesc aici, cu scoala care incepe la ora 8 si aglomeratia specifica oricarui oras mare.

Prognoza promite vreme buna pe Etna, singura fereastra certa pana duminica, asa ca in curand ne incepem road trip-ul cu destinatia vulcan. La vremea asta Etna e un mix de toamna la poale, campuri de lava intre 1500 si 2000 m si zapada mai sus de 2300 m. 

Insa sunt suficiente trasee pe toate palierele de altitudine, cat sa nu duca nimeni nicicand lipsa de posibilitati de a descoperi peisajul interesant al acestui colos care domina practic tot estul insulei. Noi alegem ceva plimbari scurte plecand de la Refugiul Sapienza, insa pentru inspiratie recomand aplicatia Etna Park care contine atat harta cat si descrierea traseelor din zona. 

Prima tavola calda cu paste, lasagna si risotto

Primul loc de cort il gasim pe langa Giarratana, linistit,  cu iarba verde si temperaturi destul de mici. Fiind prima seara, procesul de a converti masina inchiriata in loc de dormit dureaza ceva timp, dar pana la urma, toata lumea e instalata si prima noapte dormita in natura se astene natural pe raboj. 

Vineri - Orase de piatra si cea mai buna inghetata

Pe cat de mult imi place diversitatea peisagistica a insulei asteia care pare ca le are pe toate (un vulcan de 3000 m, munti de 2000 m, dealuri, drumuri valonate si plaje faine), pe atat de mult ma fascineaza orasele de piatra, mai ales cele cu multi ani de istorie in spate. Astazi nimerim intamplator in Ragusa si in Noto si in ambele avem parte de plimbari faine, printr-un oras ce isi traieste probabil zilele linistite. Mancam un pui delicios la o terasa din Noto si tot acolo bifam si cea mai buna inghetata din ultimii ani dupa parerea mea, la o gelaterie aflata usa in usa cu terasa care vindea pui la rotisor. 

Pentru seara asta ochim un loc de cort langa mare, la capatul unui sat, dar mai intai facem o plimbare pana la o plaja (Calamosche Beach) sub forma de golf inchis, complet pustie la vremea asta. Seara e vantoasa, insa cumva ne descurcam sa gatim si ne culcam cu speranta unui rasarit fain.

Ragusa

Noto

Calamosche Beach

Locul de cort de astazi

Sambata - Soarele e viata

Despre ziua de sambata nu sunt multe de spus. Am facut ce face lumea cand merge la mare, cu exceptia scaldatului. Socoteala cu rasaritul ne-a iesit cum trebuia. Cat timp eu am gatit si am strans, Marius si-a facut de lucru pe langa cativa pescari locali. Si apoi am plecat sa exploram plaja pe care am aterizat. Ne-am jucat un joc inventat pe loc, ceva intre curling si pentaque cu niste bile de paie aduse de mare la flux. Apoi Radu a gasit o nisa langa o grota-surplomba unde caldura radia din toate partile si am vegetat pur si simplu acoli, facand plaja si castele de nisip. Doar Marius a fost suficient de curajos cat sa faca nenumarate drumuri in mare, sa aduca apa pentri constructiile noastre.

Dimineata tihnita pe malul marii

Pe la miezul zilei, indemnati de caldura am pormit spre prima localitate cu o tavola calda si apoi spre Vila Romana del Casale, unul din siturile Unesco im care nu ajunsesem pana acum. E mult de vazut si ascultat acolo, prea mult pentru rabdarea unui copil de 7 ani pe care mai si trebuia sa il ridici la fiecare camera, sa vada mai bine mozaicurile. Insa pentru o ora, o ora si jumatate, chiar si pentru el, sa vezi cum traiau oamenii bogati acum 2000 de ani este totusi suficient de captivant.

Locul de cort de astazi este intr-o padure de eucalpit si recunosc ca am fost surprinsa de prezenta ei in Europa. Prima data m-am intalnit cu eucalpitul in America de Sud si eram convinsa ca locul lui e la latitudini mai mici. Si Marius pare la fel de fascinat ca si mine de mirosul mentolat ce rezulta din frictiunea sau arderea frunzelor, asa ca isi gaseste cu usurinta de treaba cat timp eu gatesc si pregatesc dormitorul din masina. Padurarul trece si el intr-un Fiat vechi de teren, ne saluta cu un claxon si cam atat. Suntem multumiti ca nu suntem in Germania si padurarul nu e de fapt un mos batran si suspicios care sa cheme politia, asa ca ne vedem fiecare de treaba noastra.

Pe drumul spre Vila Romana, dam in sfarsit de primavara

In padurea de ecualipt

Duminica - Enna si Castelo di Lombardia

Este incredibil cat de rupte sunt strazile din Ennna, acest orasel din mijlocul Siciliei. Suntem in drum spre Castelo din Lombardia, un castel din secolul 12, despre care am citit ca are un singur punct forte: panorama. Dar castelele, livrate cu masura, pot fi puncte de atractie importante atunci cand esti pe drumuri cu un copil. La ora 9 e pustiu. Cred ca si paznicul amabil inca se freca la ochi si mai avea jumatate de cafea nebauta. Suntem stapanii absoluti ai tuturor curtilor interioare si cautam cu mai multa sau mai putina rabdare, dupa caz, accesul intr-unul din turnurile castelului, de unde, Lonely Planet ne promite o panorama de 360 de grade asupra intregii insule. De la castel continuam si spre un promotoriu unde panorama vine la pachet si cu o sesiune de boulder, iar dupa atatea vizite ne orientam spre partea noua a orasului pentru regulamentara tavola calda de pranz.

Cand castelul e doar al nostru

Hai hui prin Enna

Dupa-amiaza se scurge in masina, traversand insula de la vest la est si reintalnindu-ne cu Etna, de data asta pe partea vestica, pe drumuri pitoresti si complet noi. Legat de drumuri, am sentimente extrem de amestecate, deoarece o parte din ele sunt bune, fara trafic si extrem de pitoresti, perfecte chiar pentru a desena o tura primavarateca de cursiera pe ele, altele insa sunt considerabil mai rupte ca la noi... 

In orice caz drumurile din dupa-amiaza asta sunt de poveste, cu campuri nesfarsite de papadii proiectate pe fundalul piramidei in 2 culori a vulcanului si cu un decor nesperat de cer albastru. Prognoza spune ca vremea se va strica la noapte, vantul aducand un front de precipitatii, asa ca acum ne bucuram, pe bune, de ultimele ore de soare. Gasirea unui loc de cort pe placul nostru e insa mai laborioasa decat in alte zile. La 1000 m e frig, iar primul loc vizat e vantos. Ar fi fost ok cu o rulota, dar cam atat... Asa ca ne invartim in continuare si pe partea nordica gasim o padure de pini tacuta si intunecata, numai buna sa ne protejeze de uraganul de la noapte. O supa crema de ciuperci, calda si groasa, merge ca unsa azi... 

Partea vestica a Etnei arata splendid la ceas de primavara

In padurea de pin cea intunecoasa

Luni- O plaja faina si un furt

Peste noapte a dat putina lapovita, iar afara e frig. Strangem pe repede inainte si coboram spre soare. Pentru ultima zi a scurtei noastre vacante in Sicilia nu prea avem planuri. Gasim un parc fain pentru copii unde gatim si unde Marius se joaca ceva timp, apoi dupa ce se linisteste traficul matinal, pornim spre mare. Doar ca peste tot bate vantul si nu ai cum sa stai la soare. Mai cercetam putin in cautarea unei plaje unde relieful sa ne protejeze in mod natural de vant si conducem spre un capat de drum impanzit de gunoaie. Accesul la plaja e pe un fel de dig si este absolut pustiu. Cat timp Marius se lupta cu niste lemne pe care am vrea sa le transformam in structura unui cort, Radu exploreaza plaja spre nord si gaseste niste locuri chiar faine unde ne facem veacul vreo 2 ore, noi imbracati, Marius imbracat doar pe jumatate si tapetat cu nisip.

Parea o incheiere perfecta a concediului de primavara in Sicilia, insa parerea asta ne e bulversata de masina pe care o gasim sparta la intoarcere. Un geam spart, masina a fost deschisa, cea mai mare parte a bagajelor (in principiu echipament de camping a fost furata). Pe cand conduceam spre secta de politie, pe stanga ne intalnim cu un echipaj de politie chemat de alti turisti (2 tipe din Germania, parcate si ele in acelasi loc, si carora le-a fost si lor fortata o usa si furate bagajele). Asa ca dupa ce facem drumul tuturor gropilor de gunoi din zona (un ocol absolut inutil daca e sa ma intrebati pe mine), mergem la politie sa declaram incidentul cu speranta ca nu va trebui sa platim geamul spart la compania de inchirieri, caci restul erau oricum pe minus. Pana la urma am platit si geamul spart (caci nu aveam full Casco si asigurarea de furt standard nu acoperea decat pagube mai mari de 800 euro), a trebuit sa ne reinnoim si mare parte din echipamentul de camping , o parte din acte (din fericire pasapoartele erau la noi) si am tras astfel linie peste cel mai scump scurt-concediu din ultimii ani. Noroc ca media da inca bine :) .

Si in ciuda incidentului, o sa revenim probabil si pentru a 4-a oara in Sicilia, de data asta insa cu lectia invatata (respectiv full Casco si citind TOATE review-urile locurilor unde vrem sa mergem). In orice caz vibe-ul acestui concediu a fost fain si deja ne facem planuri pentru vacanta de toamna.

Citeste mai departe...

2023 Pe scurt

Daca realitatea vietii de familie & angajat la corporatie m-au determinat sa tai de pe lista, temporar, rezumatul fiecarei luni in parte si sa raman doar la evenimentele mai importante si un album personal in Google Photos, o trecere in revista a unui an 2023, destul de aglomerat, se cerea totusi a fi facuta si sper sa fie un obicei la care sa nu renunt, oricata treaba as avea de facut.

Cand unii isi fac bilantul cartilor citite, investiilor, lectiilor invatate, eu imi fac bilantul timpului petrecut outdoor, in miscare sau admirand pur si simplul frumosul.

2023 a fost un an cu mult mai putin sport, cu ore mai putine afara, cu provocari pe plan personal si profesional, cu o alta realitate (cea de parinte ocupat). Insa pentru 2024 trag speranta sa inclin din nou balanta in sensul cel bun cand vine vorba de natura si de hobby-uri.

Ianuarie nu are nimic notabil. Cateva ture cu copiii, cateva ture solo in zilele cu vreme buna.

Tura traditionala de iarna pe Piatra Mica in varianta solo, fast & light

In Febuarie am fugit la caldura. Nu ca m-as plange de frig iarna asta, ianuarie fiind o luna suprinzator de calduroasa, dar o infuzie de soare nu strica niciodata. Cum inca parea a fi prea devreme pentru a-l lasa pe Marius exclusiv la bunici, planific impreuna cu Suzi un cantonament de iarna, intr-o destinatie unde iarna nu exista- Cipru. E prima data cand ajungem in Cipru si saptamana de acolo a fost tot ce iti puteai dori de la un cantonament. Soare, cald, tricou, pantaloni scurti, ture lungi, mare, ceva munte, locuri noi, atmosfera relaxata.

In Martie se termina deja rabdarea cu iarna si incepe goana dupa primavara, cu flori si cat mai mult timp petrecut afara. Daca vrei sa gasesti ghiocei, atunci Craiul e destinatia castigatoare.

In Aprilie, de Pasti, am facut impreuna cu Marius prima calatorie in afara tarii si a avut parte de primul zbor cu avionul. Elvetia a fost destinatia aleasa. Putina primavara, putin frig, multi prieteni.

Mai a insemnat inceputul sezonului competitional, o Prima Evadare unde am mers chiar bine, insa evenimentul de tinut minte a fost GR-ul in echipa exclusiv de fete. Am incercat sa facem initial o echipa de mixt intre prieteni, insa atunci cand am vazut ca nu se leaga, am aruncat, asa, la sentiment afirmatia ca "singura combinatie in care as mai participa ar fi o echipa de fete, dar de fete bune". Suzi a prins ideea si tot ea a inceput sa raspandeasca vorba, in cerc restrans. Desi nu ma asteptam, cele 6 fete bune s-au strans, asta pana cand Suzi a trebuit sa renunte si treaba a devenit si mai complicata, caci multe optiuni nu mai ramasesera. Soarta insa vrea ca acest GR sa aiba o echipa de fete, care sa mearga bine, si ne facem din nou 6- Watt's up Ladies. Cele 5 ore si ceva de cursa au fost un studiu de caz despre echipa, unul pe care mi-ar face placere sa il predau la orice workshop din corporatie. Am depasit toate asteptarile (inclusiv pe alea noastre) si a fost exemplul perfect de "unde-s multi (dar si disciplinati), puterea creste".

Iunie a continuat cu numitorul comun numit concursuri, cu o experienta noua- Campionatele Nationale de Sosea. Am vrut sa merg acolo pentru experienta unui pluton de fete si asteptarile nu mi-au fost zadarnice. Desi campionatele nu au avut organizatori, etapa de fond a fost ca la carte, cu drumuri inchise, politie, comisari si aproape 0 haos. 

Iulie a fost despre un proiect fain, Home2Moldoveanu, despre acele ture de anduranta care mie imi plac atat de mult (si imi ies atat de bine, sic!).

August a venit cu o pauza de concursuri, insa cu 2 ture faine facute in doi, ca in vremurile bune. Un Home2Omu2Home, tot din categoria anduranta, si o tura de Bikepacking in Fagarasul Estic.

Septembrie a fost despre primul concediu in 3, concediu pentru care aveam ceva emotii, caci nu stiam care va fi dinamica, cum se va adapta Marius la starea de a fi "pe drumuri", fara socializare cu alti copii etc. Realitatea ne-a depasit insa asteptarile si pana la urma am reusit sa ne simtim bine toti 3 in Dolomitii in care nu am mai ajuns de mai bine de 10 ani.

La capitolul concursuri, trebuie pusa totusi pe raboj cea mai buna cursa a sezonului- The Wall, de la Pucioasa, unde am mers mai bine decat in orice vise si am terminat pe 2 la general, in spatele lui Miriam. Din nou pluton de fete, din nou experienta faina, mai ales cand watii sunt la locul lori si picioarele nici nu ai zice ca nu au mai pedalat cum trebuie de luni bune...

In Octombrie am incercat sa profitam cat am putut de mult de orele de soare si de zilele calde de weekend, iesind des la cort sau la plimbari culinare, cum este traditionala tura de clatite pe Tampa :) .

Noiembrie a inceput cu un road trip in Albania, in vacanta de toamna a lui Marius, o experienta din nou, surpinzator de faina, cu plaje pustii, apa suficient de cald cat sa faci baie si destinatii alternative pentru zilele cu vreme proasta. Dupa 1 an si jumatate impreuna si putina formare in acest sens, observam aici filonul de aventurier si speram sa reusim sa il tinem viu cativa ani de acum inainte.

Decembrie se scurge lin si invariabil in directia sarbatorilor de iarna. Niste sarbatori destul de linistite, fara prea multa alergatura, cu acelasi bradut din stinghii albe, dar si cu cea mai faina experienta de mers la colindat alaturi de CPNT.

Citeste mai departe...