luni, 29 octombrie 2012

Ravensbruck si Wesenberg



De la Radu citire:

Cred ca e primul jurmal de multa vreme pe care apuc sa-l scriu duminica seara, desi a fost vorba de tura de doua zile. Dar cum tot am ajuns ceva mai devreme decat de obicei astazi (ora data inapoi in weekend, si intuneric la ora 7), am zis ca totusi sa scriu si cateva randuri despre weekend-ul care a trecut.

Luna asta se implinesc 3 luni in care n-am petrecut nici un weekend in Berlin. Am avut parte si de vreme buna, si de weekend-uri frumoase, si de ture in care am explorat in cateva luni mai multe locuri din jurul Berlinului decat unii berlinezi intr-o viata. Vorbind saptamana trecuta la o bere cu cativa colegi de munca, oamenii povesteau de vremurile de acum 20 si ceva de ani, si despre posibilitatile relativ reduse ale locuitorilor Berlinului de Vest. Si m-a surpins ca oamenii spuneau ca nu aveau nici un sentiment claustrofobic, desi erau inconjurati de un zid si singura posibilitate de a calatori era ori pe o autostrada destul de lunga spre Germania de Vest, fie zborul cu un avion. Si sentimentul cred ca s-a propagat putin si in zilele noastre, si oamenii chiar se simt foarte bine uneori o viata intreaga in cartierul in care s-au nascut, cu concediile normale de 1-2 ori pe an.

Totusi pana acum am incercat sa profitam la maxim de timpul petrecut aici, si trebuie spus ca Brandenburgul si Mecklenburg-Vorpommen sunt land-uri care ne-au placut foarte mult. E uimitor cat de putin sunt populate si cat de multa padure si salbaticie poate fi gasita atat de aproape de Berlin. Probabil daca eram pasionati de sporturi de apa, de caiac/canoe ar fi fost raiul pe pamant.

Revenind la weekend-ul ce tocmai care a trecut, prognoza de vineri nu era prea incurajatoare, un front de aer rece coborand peste Germania, si aducand temperaturile prin jurul valorii de zero grade. Totusi de weekend-ul trecut visam la o tura de bicla din care sa mai prindem franturi din toamna colorata, care din pacate e cam pe terminate.

Astfel incat am lasat-o pe Mike sa deseneze un circuit de 2 zile, intr-o zona plina de padure si de lacuri in nordul Brandenurgului, foarte aproape de granita cu Meklenburg-Vorpommen.

Vremea posomorata de sambata dimineata nu ne-a motivat sa plecam prea devreme, astfel incat sambata am reusit performata aproape negativa de a pedala 50 de kilometri toata ziua. Ne-am inceput tura in Zehdenick si ne-am oprit curand (dupa 6-8 km) la o fabrica de caramida si tigla. Ne-am bucurat o ora sau doua de ceva soare dar apoi vremea posomorata, frigul, un vant potrivnic au revenit.
Io zic ca ma prinde postura.

marți, 23 octombrie 2012

Dementa de toamna- Bielatal



Toamna asta e betie. Copacul din fata ferestrei imi spune in schimb ca e nebunie. In fiecare dimineata il vad intr-o lumina diferita, il complimentez pentru vesmintele alese, iar el pleaca ochii rusinat si lasa sa ii cada 2 frunze ce aluneca in aer precum 2 lacrimi.
Pentru ochii nostri profani tot ce se intampla acum pe strazile si in padurile Berlinului este o desfatare a simturilor si privirile alearga prin copaci, fereastrele sufletului se deschid, mari si avide, sa lase sa intre focul, lumina, caldura, sa stranga rezerve pentru la iarna. Si totusi ne imbatam cu moarte. Admiram zilnic moartea si nu ne vine sa credem ca in ea se poate ascunde atata frumusete. O frumusete bolnava, precum o fetiscana aprinsa de febra, scuturata de frisoane, cu obrajii rosii, buze palide, frunte sidefie si ochii impaienjeniti. 

Toamna e o vrajitoare. Impietreste oamenii ce privesc siderati incendiul din fata ochilor, zbuciumul naturii, strigatele de jale, cuprinsi de admiratie dar incapabili de a face vre-un pas. Pur si simplu priponiti locului si muti de admiratie. Stane de piatra in mijlocul unui vulcan. Asa aratau si turnurile de gresie din Bielatal atunci cand ne-am intalnit cu ele, intr-o sambata calduroasa de octombrie.
Bielatal in flacari
Suntem pentru a doua oara in Bielatal, stim relieful, stim cu ce se mananca, asa ca venim pusi pe treaba. Nu ne inhamam la fapt de vitejie caci stim ca e nevoie de putin (re)acomodare, asa ca ne gasim o zona mai linistita (Ottostein) si urcam 3 trasee de gradul III, marcate ca fiind frumoase in ghidul nostru de catarare:
- Südostweg/ Ruta sud-estica (III)
- Neuer Südostweg / Ruta noua sud-estica (III)
- Neuer Weg / Ruta noua (III) in Grosser Mühlenwächter

Apoi am trecut la traseele de gradul IV si am catarat doua rute foarte frumoase in Daxenstein:
- Ostriss/ Fisura de est (IV)
- Löschnerwand (IV).

A doua zi dimineata am profitat de faptul ca ne-am miscat mai rapid dormind cu cortul aproape de faleze si nemaitrebuind sa stam la coada intr-o localitate (Prina), curpinsa de vesnice lucrari, in care se formeaza un blocaj lung de 2 km, ce mai adauga 30 de minute calatoriei si am intrat in 3 trasee de gradul V pe scara locala (IV+ UIAA) pe care pusesem ochii inca de data trecuta.
Ele se gasesc in Chinesiche Turm, o coloana foarte estetica, subtire si zvelta, strabatuta de 2 fisuri mari pe care merg 2 trasee de gradul V marcate ca fiind foarte frumoase. Catararea este mult mai sustinuta, presupune o buna tehnica de picioare si o foarte buna pozitionare pentru capul de coarda care trebuie sa gaseasca locuri potrivite pentru a monta asigurarile, sa isi calculeze fiecare pas, si sa nu riste nimic:
- Alter Weg/ Traseul clasic (V)
- Schulterriss/ Fisura umarului (V)
Ca sa incheiem ziua de catarat, am bifat o alta restanta, in Grosse Herkulessäule (Mare coloana a lui Hercules)  unde am catarat traseul clasic (Alter Weg), tot de gradul V.
Turnurile in care cel mai usor traseu este de V, sunt mult mai putin frecventate si in caietelul de pe varf, gasesti inscrise maxim 3-4 echipe/zi , fata de turnurile cu trasee de grade mai mici, unde este efectiv coada. Radu a vorbit mai pe larg despre catararea in zona si merita sa aruncati un ochi pe RT-ul sau, deoarece experientele ca si cap de coarda sunt cu siguranta mult mai interesante, iar trairile mai complexe, putand sa redea mai bine specificul locului.
Radu, cap de coarda, are onoare de a scrie ceva in carticelele de pe varf
Totusi nu va imaginati ca toti oamenii de acolo se catara doar pe trasee usoare. Sunt suficienti cataratori din Pirna si Dresden care vin regulat aici (in zilele de vara pot sa vina chiar si seara dupa program) si catara trasee grele intr-un mod foarte natural, legand miscarile cu atat simplitate si rezultand un flux continuu de materie ce zvacneste in sus, se pozitioneaza, isi schimba centrul de greutate, totul intr-o maniera cursiva, de parca ar fi un dans pe verticala.

Noi insa nu cred sa ajungem la asa performante in ocazionalele vizite prin Bielatal si multumiti cu ce am catarat pana acum, cu umbra alergandu-ne, am decis sa mai lasam degetele sa respire, am incaltat adidasii de alergat si am pornit sa scoatem frigul din oase cu o tura de alergat. Dar in primul rand vroiam sa vedem padurea, sa admiram toamna cu cerul albastru, ascunsi sub umbrela galbena si perforata a copacilor, sa ne cataram pe stanci in diverse puncte de belvedere si sa ne lasam privirea sa ne alunece in departari, bucurandu-ne ca traim intr-o tara cu 4 anotimpuri, si avem atat diversitate in natura.
Bielaausicht
Privind de la fereastra
Alergarea a fost extrem de reusita, poteca superba si am incheiat ziua cu o poza asortata (3 x Hercules):
Tricoul de la Marathon Hercules 2011, cu bandana de la Hercules 2012
 si cu coloanele lui
Hercules in fundal
Si ca sa inchei jurnalul simetric, va las cu o poezie asortata anotimpului:

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază

ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamna.
Lucian Blaga, Amurg de toamna

luni, 15 octombrie 2012

Praga


In 2007 cand descopeream Europa cu un InterRail in buzunar, Praga era pe lista facuta acasa. Insa pasii ni s-au oprit mult timp in Austria, ochii ne-au ramas fascinati de muntii lor si ne-am schimbat planul din mers. De atunci am mai auzit povesti despre Praga insa nu mi-am dorit niciodata cu toata fiinta sa ajung acolo. Insa odata ajunsi in Berlin, capitala Cehiei era prea la indemana pentru a nu ne invita la o vizita. Aveam astfel asigurat un colac de salvare pentru un weekend cu vreme proasta. Chiar daca schimbam un oras pe un alt oras diferenta e marcanta: De la "tanarul" Berlin (reconstruit din temelii dupa Al Doilea Razboi Mondial) la "batrana" Praga, ce  avand sansa de a nu fi reprezentat o tinta importanta pentru bombardamentele din a doua conflagratie mondiala, a oprit pe alocuri timpul in loc. 
Vedere clasica de Praga

luni, 8 octombrie 2012

MPC 2012


Asteptam ziua de sambata ca pe o salvare, ca pe o mantuire as putea spune. Nu va imaginati ca era incununarea lungului sir de antrenamente ori ziua rezultatului cel mare. Era insa prima zi din saptamana asta devoratoare de stari contradictorii cand aveam sa imi gasesc linistea. Un concurs atat de lung precum un maraton e medicament curat. Are darul de a alunga si ultimele ganduri gri si de a reda linistea. Nimic nu mai are loc in capsor in aceaste lungi ore, in acesta zi lunga, in afara de gandurile fugare si de nevoile imediate. Framantarile sunt inlocuite de strategii, de planuri, sau doar de bucuria de a te afla intr-un loc drag, alaturi de atatia oameni deosebiti, de a face parte din aceasta poveste, ajunsa hat departe, de a alerga “Regele maratoanelor din Romania”. Si nu le consider vorbe gratuite sau hiperbole datorate pauzei de munte romanesc, dar un maraton montan care sa stranga la start 500 de oameni, toti animati de un singur gand, acela de a incheia acesti 41 de kilometri, toti oamenii extraordinari implicati in organizare si energiile investite de fiecare in parte ca totul sa iasa ca la carte, adaugate la un traseu tehnic dar frumos in acelasi timp, fac in mod cert ca MPC-ul sa fie un eveniment deosebit, o incheiere perfecta a listei de maratoane montane din sezon.
La toate astea se mai adauga un weekend petrecut cu familiile la pensiunea ospitaliera din Zarnesti la care tragem de 3 ani si la fel de important, cea mai mare parte a pinguinilor veniti sa ne sustina sau chiar sa concureze.
In formatie completa-pinguinii participanti la MPC 2012 (by Raluca)

marți, 2 octombrie 2012

Tatra



De la Radu citire:

Urmeaza un jurnal intarziat, despre care Mike a zis ca au inceput deja sa se stearga urmele si amintirile. Initial nu avem nici un plan sa ajungem in Tatra, si am fi vrut sa ajungem tot pe undeva prin Alpi, pentru mai explora un nou munte din zona, in drumul spre Romania.

Aveam o saptamana libera, in care trebuia sa ajungem inapoi in Romania pentru a rezolva diferite probleme administrative, si in primul rand pentru a ne lua tot echipamentul si toate hainele de iarna dupa noi. Pana la urma baganad de seama una din rutele propuse de google, am bagat de seama ca cea mai scurta varianta ca si distanta trece destul de aproape de Tatra, astfel incat planul s-a schimbat ca de obicei pe ultima suta de metri, si in loc de Alpi am stabilit ca destinatie Tatra poloneza.
In Tatra Poloneze, privind spre Tatra Slovaca
Astfel incat dupa 7 ore de condus pana pe undeva prin campia poloneza, ne asternem din nou la somn in masina cam la 50 de kilometri de Zakopane, care e un fel de Sinaia/Busteni pentru Polonia, in schimb cu ceva mai multa istorie in spate. Aceasi intalnire cu gropi si drumuri valurite am avut-o in momentul in care am trecut granita in Polonia, pe un drum expres mult prea valurit pentru gusturile noastre. Macar e bine ca nu ne-a surprins la fel de negativ intrarea in Romania, in momentul in care am trecut granita, doua zile mai tarziu.

Sambata dimineata ajungem in cele din urma in Zakopane, aici facem cumparaturile descoperind ca zlotul polonez e cam la fel de puternic ca leul nostru. Tot din categoria lucruri comune, polonezii au o pasiune pentru reclamele stradale, drumul spre Zakopane fiind absolut impanzit de panouri publicitare pe dreapta si pe stanga.

In Zakopane gasim si un camping fix la poalele muntelui si aproape de locul din care incepeau traseele, fara conditii deosebite (chiar putin spartan as putea spune), pustiu in prag de toamna, si extrem de ieftin in comparatie cu preturile camping-urilor din Austria/Germania (10-11 euro pentru 2 persoane, masina si cort. Se poate plati in euro direct). Si dupa ce ne echipam, plecam si noi pe la jumatatea zilei si ne pornim cu planuri mari in directia unui lac principal din zona, si cu planuri de a ajunge pana pe Risi/Rysy (cel mai inalt varf din Tatra Poloneza).

Incepem pe un drum ce era extrem de aglomerat de oameni ce pareau iesiti la plimbare, dar care aveam sa descoperim mai tarziu ca mergeau si ei in directia muntelui. De toate varstele, cu copii, cu batrani, multi dintre ei cu un echipament mai pantofaresc, dar foarte foarte multi. Pana acum nu am vazut pe nici un munte pe care am fost pana acum atat de multi oameni, imaginati-va un Jepii Mici un plin sezon de 4-5 ori mai aglomerat. La intrarea in parcul national platim si o taxa de intrare relativ modica (4 sloti/zi (1 euro) se poate plati si in euro), si incepem sa alergam la deal pe o poteca extrem de amenajata. Initial cand vezi potecile si felul in care au fost amenjate, poate parea putin nenatural, dar sunt convins ca amanajarea lor a fost necesara tinand cont de numarul mare de oameni care trec prin zona. Altfel ar fi ajuns si ei sa vada muntele din transee cum avem si noi in zona Bucsoiu sau sub Arpasel. Iar potecile amenajate, cel putin din zona superioara au un farmec aparte. Sunt amenajate din dale de granit existente in zona, si potecile par sa fie rupte din Stapanul Inelelor.

Poteci si drumuri hiper amenajate.