Se facea odata, intr-o vara fierbinte ca un bunic isi racorea nepotul cu povesti polare. Mihaita adora povestile, ca orice copil mic, iar bunicul lui le inventa pe loc, plin de inspiratie, aprinzand imaginatia baietelului. Erau povesti incredibile, cum numai mintea unui copil le putea trai. In dupa-amiaza asta, dupa masa de pranz, se asezara pe prispa la umbra si savurand o inghetata pe bat, Mihaita asculta cuminte, cum sfatos bunicul sau innoda firele unei istorii nemaiintalnite.
" Se facea odata, pe o vara din asta caniculara, cam pe la sfarsit de iunie ca 3 pinguini (de fapt un pinguin si doua pinguinite) hoinareau prin munti, pe aici pe la noi prin Bucegi."
"Pai cum bunicule, pinguinii nu traiesc la Polul Nord?".
"Nuuuu. Pinguinii traiesc la Polul Sud, in Antartica."
"Pai si atunci ce sa caute la noi in munti?"
"Ei pai vezi tu copile, acestia nu sunt niste pinguini normali, ci o specie noua, se numesc pinguini umblareti. “
“Si au mers si ei in lumea intreaga ca Apolodor din Labrador?
La circ,in Targul Mosilor,
Pe gheata unui racitor,
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador.
"- Cum se numea?"
"-Apolodor."
"-Si ce facea?"
"-Canta la cor."
Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat,nici dansator
Facea si el ce e mai usor:
Canta la cor.
Era tenor.
Grasut,curat,atragator
In fracul lui stralucitor
Asa era Apolodor”
“Ei nu chiar in lumea intrega dar au cutreierat ceva prin lume, cand pe jos, cand cu bicicletele, cand pe apa.
Asa, si pinguinii astia 3 loviti de caldura au plecat in munti sa caute racorarea, ca se topeau de-a-n picioarele.
Si au ajuns ei , aici la noi, in Bucegi, la Gura Diham, de unde au pornit sa urce voiniceste spre Poiana Izvoarelor. Tare le mai placea pe acolo, ca era umbra si racoare. Pinguinul a luat-o in fata, sprinten cum era, iar pinguinitele au ramas mai la urma. Oricum mergeau cu spor caci le pria temperatura si nici macar la cabana nu s-au oprit caci acolo totul era batut de soare. Au ajuns pana la Pichetul Rosu, acolo unde demult pe cand Romania nu era intregita, era granita si post de graniceri. Ai zice ca au mers mult, dar ei nu au facut mai mult de 1 h, si ce e o ora pentru niste pinguini umblareti? Nu reprezinta nimic. Asa ca si-au urmat drumul mai departe si tot cautand marcajul Triunghi rosu, cu ochii mereu pe flori, caci stii cum sunt muntii nostri acum in iunie...spuziti cu flori de toate felurile, de toate culorile, mici, mari, imbobocite, sau trecute au ajuns la Prepeleac.
Si ca sa iti demonstrez ca tare rapizi au fost nu le-a trebuit decat 1 h 45 de jos pana acolo sus, la 1700 m altitudine. Aici ai fi zis ca au dat de belea caci padurea se termina si nici gheata de racorit nu era. Dar poteca ce coboara spre Cabana Malaesti (Tache ii spun oamenii, de la numele lui Take Ionescu, care a fost si prim-ministru al Romaniei dupa razboi)..."
"Asa ca Emil Boc acum?".
"Ei, nu ca acum nu mai e Boc prim-ministru, e Victor Ponta. Si oricum Take Ionescu nu a fost prim-ministru decat vreo luna, dar a fost un bun om politic, ministru de externe, un om cult, aranjat si dichisit".
"Si de ce ii spune la poteca Tache Ionescu? Se plimba pe acolo Tache Ionescu cu monoclu, baston si palarie?"
"Ei asta, nu mai stiu, dragul meu. Dar Tache Ionescu a contribuit cu bani la constructia acestei poteci caci era un om ce iubea muntii."
"Hai mai bunicule ca tot nu e bine. Pe vremea aia nu erau nici drumuri, nici asfalt si prim-minstrul dadea bani pentru poteci pe munte? Pai nu se puteau folosi potecile acelea vechi, ciobanesti? In plus cine vroia sa ajunga la Malaesti pe vreme aia?"
"Pai poteca asta era "strategica" cum s-ar spune. Ocolea Bucsoiul ca un brau, trecea frontiera in Transilvania, cobora la Malaesti unde se intalnea cu vechiul drum unguresc ce urca spre Omu si cobora spre Rasnov. Dar lasa-ma ca imi pierd cuvintele si uit sa iti mai povestesc de pinguinii umblareti. Vrei sa mai auzi despre ei?"
"Daaa!"
"Asa deci Pinguinul si Pinguinitele s-au reintalnit la cabana la Malaesti si de acolo au plecat mai departe pe Padina Crucii spre Lacul Tiganesti. Stiau ei mai mult din auzite de un lac frumos, rotund si albastru chiar in inima Bucegilor si tare s-ar mai fi racorit si ei o lecuta, caci lacurile de la munte au apa rece, ca la pol.
Au urcat deci in sus spre Padina Crucii si apoi pe la umbra spre caldarea Tiganesti.
Tare mult le-au placut locurile, ce e drept, lacul i-a dezamagit putin mai mult ca era deja cam secat, dar ar mai fi stat o leaca la racoare doar ca i-au descoperit repede cainii de la stana si s-au pus sa ii alerge si sa ii latre de s-au cam speriat saracii pinguini si nu stiau pe unde sa o dea in sus mai repede. Asa ca manati de caini de la spate au ajuns pana sus, la refugiul Tiganesti, asa pe la ora 1.
Iar aici era ceata si frig, asa cam ca la Polul Sud.
