miercuri, 8 decembrie 2010

Nebun de alb-Primul schi in Ciucas



Motto

Doar dorul îmi sta agățat de suflet
ca un glob imens
pictat cu mână de copil
în alb şi roşu
apoi numai alb
numai alb
alb
Clipa de alb-Ioan Bogdan Stefanescu

Echipa: Laviniu, Irina, Horatiu, Mike, Radu

Sambata seara
Ora 22.00. Nehotarare, ploaie, camere web, bucegi, iarba, resemnare.
Ora 22.30 Telefon, hotarare, Valcelul lui Horatiu, Ciucas, planuri de a nu sta acasa.

Duminica
Ora 6.30- Victoriei-5 nebuni pun schiurile pe masina si pleaca la munte sa caute zapada.
Ora 8.30-Valenii de munte, nici un fel de zapada dar stand la coada la pateuri o batranica ce vindea lapte ne spune ca a nins la munte.

In 10 minute, de parca s-a tras o linie cu penelul toate dealurile sunt albe. Iata si zapada pe care o asteptam. Nu stiam daca e multa, nici macar daca era suficienta pentru coborare dar ea exista si asta era cel mai important.

Parcam masina in Valea Berii si pregatirile dureaza cam mult. Ne-am pierdut antrenamentul la manuit schiuri, foci, incaltat legaturi si toate cele. Dar ne vom reveni…Din fericire cel putin alunecarea pe schiuri nu se poate uita,e ca mersul pe bicicleta, cum ne suim pe schiuri, le facem cu usurinta sa inainteze pe zapada.

Deschidem urme prin zapada proaspata si ne bucuram de drumul lin.
Pe Valea Berii
Drumul, padurea, soarele este numai al nostru. Nici o urma de om nu a mai trecut pe aici inaintea noastra iata-ne –primii vizitatori ai Ciucasului in ziua asta care se anunta frumoasa.

Stiu ca de acum vor urma turele in care in valtoarea urcarii vei trage aer rece pe gura, cand vei transpira luptandu-te cu zapada mare, cand vei ingheta asteptand in van reunirea echipei, in care te vor durea tibiile si se vor subtia de la atata strans in clapari. Dar vor veni si zilele cu zapada minunata sau cu vreme perfecta, clara si imobila, cu cer albastru si senin, lipsite de vant, ori cu coborari minunante, pe partiile batute nemteste….din Austria.

Eu si Horatiu, beneficiind de un set-up light, cu legaturi Dynafit ne tot ducem fara prea mare efort.
Simplu si natural deschidem poteca, lasam 2 urme paralele pentru freeriderii din spatele nostru. Suntem usori din cap pana in picioare si muntele ne cheama la el. In curand lasa si Radu aparatul deoparte si ni se alatura si incepem sa incingem motoarele spre Muntele Rosu. Nici pe aici nu e urma de om, poteca de legatura fiind imaculata.

Baietii taie pe rand urme si mie nu imi ramane decat sa ma bucur de alb. Alb sus, alb jos, alb pe trunchiurile copacilor, peste marcaje. Mai e asa putin pana la Craciun, un nou an va incepe curand cu noi vise si planuri, si le pot incepe chiar de acum, asa cum alunec visatoare .

In curand ajungem si la primele mici coborari, dar corpul si genunchii par parca de piatra si nu vor sa coopereze cu mintea, sa se aseze ca un arc in pozitia de schior, fapt ingrijorator avand in vedere ca tura asta va trebui sa mai si coboram din creierii muntilor.
Pana una alta ajungem la Muntele Rosu si incepem sa urcam spre stalpii de marcaj TR. Aici zapada este din abundenta si desi imi este usor sa ma tin dupa baieti, daca as trece in fata, prevad ca zambetul mi-ar pieri deodata.
Zambetul imi piere oricum cand terminand urcarea baietii se echipeaza de coborare. As vrea sa mai trag de timp,sa mananc, sa astept sa vina si Laviniu si Irina, dar nu prea am sanse, caci e mai probabil sa inghet stand locului caci soarele e cu dinti si doar miscarea face bine.
Asa ca, de amorul antrenamentului pentru Valcelul lui Horatiu ma dau la vale, intr-o lupta continua de a-mi pastra echilirul si de a nu ma lasa prada zapezii perfide care vroia sa detroneze tehnica mea prafuita si sa ma faca sa ma imprastii pe panta.
Pana la urma ajung jos mai transpirata decat am plecat si ma apuc iara sa urc, reconsiderand dificultatea urcusului si clasificandu-l acum ca si placut.
Deasupra cabanei Muntele Rosu
Norii s-au rasfirat, se vede cabana Muntele Rosu sub noi, soseaua si copacii plini de zapada.
Cum Horatiu este incredibil de convingator ii intoarce din drum pe Laviniu si Irina si plecam cu totii spre Valcel.
In plus, cu un efort sustinut si rauri de transpiratie, Horatiu incepe sa bata poteca, luptandu-se cu zapada care ajunge si pana la genunchi.
Antrenament
Si nu se opreste neam. Indarjit, cot dupa cot, copac dupa copac, stalp dupa stalp ne scoate din zapada mare. Cand vine mai usor ma apuc si eu de treaba si tot inaintez parca trasa de ata spre o panta cu zapada cat mai faina, caci aici in culme, e putina zapada si multa iarba. Dar nu e bai, daca aici nu e zapada, inseamna ca a fost purtata si stransa pe valcel, in padure.
Asa ca in cautarea pulverului visat, purcedem la a doua coborare pe ziua de azi. Coborare ce merge ceva mai usor. Desi schiurile au de multe ori o vointa proprie si ma simt cu ele, de parca acum le-as fi pus in picioare totusi supravietuiesc. Observati ca nu dau vina pe set-upul de tura care e ceva cam ingust pentru zapada aceasta grea si parsiva cazuta zilele astea,si imi dau seama ca singurul lucru care lipseste din ecuatia asta e tehnica…Macar cu curajul stau bine, si ma fofilez cu hotarare pe urmele baietilor, printre copaci verticali sau cazuti, peste trunchiuri de copac, mai schitand cate un viraj timid sau altul mai reusit. Desi am strans claparii cu ura, ca pentru partie, ei nu schiaza singuri si eu ma lupt sa imi regasesc o pozitie decenta si sa stapanesc cele 2 scanduri colorate din picioare.
Ia ghiciti cine e imprastiata in spate :)
Valcelul cu pricina mai are ceva de asteptat pana sa musteasca de zapada si sa fie schiabil pana jos, asa ca dupa un timp, bariere peste bariere apar in cale si ne determina sa punem schiurile pe rucsac si sa luam la picior ultima parte, urmand sa ne urcam din nou pe schiuri pentru lungul drum forestier de pe Valea Berii…care am vrea sa fie o alunecarea continua, dar nu prea ne iese caci mai mult dam la bete pe plat.

Oricat de imponderabili sau aerodinamici incercam sa fim, tot nu reusim sa alunecam natural pe plat, sa invingem frecarea si sa ajungem asa plutind, in starea aceea de “high” la masina.
Ba eu am ajuns chiar cu schiurile in brate, dar cine a zis ca dezmortirea si aducerea aminte dupa o vara intreaga de uscat este usoara?...


Pana una alta, asteptam ca zapada adevarata sa se astearna peste tot, cu bunele si relele ei, cu zile de viscol in care vom visa orele de vreme buna, cu frig, cu ceai si nopti lungi cu prietenii dupa o zi de alb.

Alte povestiri despre aceeasi tura:

Un comentariu: