luni, 25 ianuarie 2010

Schi de tura la -20 de grade



Echipa: Radu, Mike, Irina, Laviniu, Muha, Vali, Em, Oana, Claudiu.

Weekend-ul 23-24 ianuarie a marcat si prima tura la ski de tura de pe sezonul acesta, o tura cu destul de multi oameni si mai ales destul de multi oameni la prima iesire la ski de tura. Tinta pentru noatea de sambata spre duminica, cabana Padina, o cabana faina administrata de oameni foarte de treaba si gospodari care mi-a lasat o amintire foarte placuta de la prima vizita din luna decembrie.

Astfel plecam sambata dimineata din Bucuresti, unde ningea ca-n povesti spre Valea Prahovei, pe care speram sa o gasim cat mai acoperita de zapada. Ajungem la gondola de la Sinaia pe un ger destul de puternic, cu rafale de vant destul de puternice. Doamna de la casa ne informeaza calduros ca sus, la 1400 nu merge nimic, dar eu si Em ne frecam mainile de bucurie...Valea Dorului va fi liiibeeeeraaaaa. Cat despre cabine, ce conta, noi am venit sa ii dam la deal pe foci.

La statia de la 1400m zabovim ceva pana ne echipam, e luuung, a durat totul cam 1 h de cand am sosit pana am plecat cu totii in sus, lumea de prinde mai greu cum se pun focile pe schiuri cum se regleaza una alta si mai ales cum se merge la deal cu ele, dar nu e graba caci timp avem suficient. Numai Radu porneste vijelios in sus, si dus este.... Noi, ramasi la urma ne delectam cu una-doua urcari , o pauza, si tot asa. Glorioasa e clipa cand ajungem cu totii la captul urcarii si Radu da startul la strans foci.

Ei bine, insa, in ciuda gerului de afara operatiunea merge destul de greu, asta si pentru ca, mai nimeni nu se indura sa plece de vale...Pana la urma, tot Radu da tonul, si incet incet, dupa ce ne convingem ca zapada din afara partiei era destul de ciudata, crusta alternant cu placi de vant si zapada inghetata migram spre partie. Coborarea asta e prilej de delectare pentru unii, de frustrare pentru altii, dar una peste alta se cata repede.

La capatul de jos al telescaunului, o noua pauza indestulatoara la soare, si ne incalzim la lumina lui placuta, primindu-l ca pe un prieten in bratele noastre....trebuie sa ne lepadam de ger, sa fim adevarati oameni ai muntelui. De aici cum partia se termina, nu avem decat offpiste de coborat pana in fundul vaii unde gasim un pulver de vis...pacat ca era pe plat.
Terenul ascundea insa si multe capcane


Calatorind pe foci spre saua Padina
Totusi alunecam unii mai fericiti, altii mai tristi din cauza inerentelor probleme cu claparii, bataturi, oboseala, lipsa antrenamentului specific etc spre Saua Laptici, unde cei care aveau probleme cu rosaturile de la clapari renunta si coboara cu schiurile in spate pe banda Rosie spre Padina. Ramanem in formatie restransa: radu, mike, em, laviniu si irina sa investigam varianta coborarii pe plaiul lui Pacala sugerata de surorile Sis. Din momentul in care parasim drumul de masina spre Piatra Arsa si intram pe banda albastra, incepem sa marim ritmul ca sa nu ne prinda noaptea...


Em se tine in mod glorios dupa noi, in schimb Laviniu si Irina rupti de oboseala vin ceva mai greu . Dibuim usor piciorul dezgolit ce ne va cobori o diferenta semnificativa de nivel...si din fericire pe schiuri...Motivul pentru care probabil nu am dat de el pana acum? Tot timpul am mers pe Plaiul lui Pacala cand era ceata, ploaie, urat, toamna,viscol etc. Si ascuns a ramas in neguri pana cand in frumoasa zi de ianuarie, iata i-am dezlegat misterul.

Cred ca e chiar fain pe acolo in conditii de zapada mare, noi am prins in schimb aceasi crusta alternand cu placi de vant si un pic de pulver pe jos, ceea ce a facut schiatul destul de ciudat pe acolo.Adica mie nu mi-a placut deloc, imi intrau schiurile sub crusta, ma balansam haotic si ma invitam cu Em la cate un viraj...parca jucam la zaruri...cad sau nu cad...Am cazut de vreo 2 ori dar cam atat. In schimb pe ultima suta de metrii a traversat o poiana cu un pulver minunat, fara inclinatie, prin care nu trebuia decat sa asculti fasaitul schiurilor.

Din poaiana avem 2 poteci pentru coborare, alegem la inspiratie una din ele, caci ambele duc spre Padina si unii pe schiuri, unii cu ele pe rucsac din varii motive (nu mai tinea lipiciul pe foci la mine) ne lasam condusi de urme spre lumina cabanei. Seara la cabana a fost faina, conditii super ok si mancare buna la preturi geniale, am mai stat de vorba cu oamenii, Laviniu si Irina erau destul de epuizati, la fel si Oana si Muha. Sincer ca efort mi se pare destul de solicitant, fara nici un fel de pregatire inainte si in combinatia schiuri de freeride+clapari mai mesariasi. Totul se poate compensa insa cu o buna conditie fizica, asa ca nu disperati dragii mei.

A doua zi plecam pe o vreme superba pe traseul invers, sa vedem si pe ziua pe unde am coborat in seara de dinainte



Mi s-a parut chiar frumoasa urcarea pe piciorul. Am profitat de timpul frumos si ne-am jucat vreme de o ora cu DVA-urile prin poiana cu stana, incercand tot felul de variante de ascunzisuri si cautari. Urcarea merge mai greu in schimb, lumea se bandajeaza cu tot ce are la dispozitie. 

In schimb e uimitor de cald, poti sa stai fara nici o problema in helanca si tricou ca hamsterul la soare. Tot la urcare ne intalnim si cu Bubulu, Horatiu si Roxana, care coborau de la Babele. De la Bubulu aflam ca vineri era un pulver de 30-40cm in tot Bucegiul, pe care vantul l-a suflat si l-a spulberat in noaptea de vineri spre sambata in ceea ce am gasit noi, deh, am fost intarziati cu o zi.
Pauza
Ca sa mai diversificam traseul alegem sa mergem pe la Piatra Arsa, unde dam de un pulver chiar fain printre jnepeni, si unde gaseste si Em cel de-al saselea geocache al lui.
Prin jnepenii de la Piatra Arsa
Ne mai ramane un singur hop: Furnica...Ajunsa la baza ei, ma uit si ma minunez si ma intreb cam cand imi voi pune schiurile pe rucsac. Am insa suficienta ambitie sa plec pe urmele lui Radu cu schiurile in picioare, si desi ridic incet, incet inaltatorul totusi castig altitudine si se intrevede perspectiva ca voi putea urca Furnica pe schiuri. Si eu si Em care a tras in tura asta de claparii de partie ai lui Andrei ne-am intrat in ritm si iesim multumiti de acest ultim efort aproape de varf unde stam si ne infruptam din minunea din fata



Pana si patrupedul din poza e topit de admiratie
Pentru mai departe stim deja...telecabina...drumul de vara arata jalnic si cum toti avem schiuri noute si proaspat reconditionate nimeni nu are de gand sa repete asa curand drumul in Poiana Tapului. Ne cam ustura la buzunar cabina dar din pacate nici Carpul nu arata mai bine, asa ca pana la urma ne resemnam cu modul asta pantofaresc de a ne da jos din creierii muntilor.

Una peste alta, tura asta ne-am bucurat mai mult de urcari decat de coborari, am aruncat semintele unui nou microb spre Irina, Laviniu si Em,si sper ca voi, fetele care ati suferit atata, sa pastrati dupa ce va oblojiti ranile doar amintirile frumoase.


Traseu:

Sinaia cota 1400-Sinaia Cota 2000-Valea Dorului-Saua Laptuci-Plaiul lui Pacala-Piciorul Cocorei-Padina 

Padina-Plaiul lui Pacala-Piatra Arsa-Furnica-Sinaia Cota 2000- Sinaia Cota 1400. 


Jurnal Radu

Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu