luni, 7 septembrie 2009

Hermann Buhl



Acest sfarsit de weekend se anunta unul agitat, cu multe puncte de bifat pe agenda de lucru si speram ca de data asta vorba aceea cu iepurii ("cine alearga dupa 2 iepuri nu prinde nici unul") sa nu se indeplineasca…De fapt noi fortam si mai mult mana sansei caci vroiam sa prindem 3 iepuri intr-un singur weekend si sa fentam si vremea rea.

Cu asemenea planuri am pornit vineri seara spre Busteni cu gandul de a urca la refugiu la Costila. La ora 22.45 cand intram pe Plaiul Munticelu o luna plina, imprastia lumina ca ziua, ce se furisa printre frunzisul des al padurii si umplea poteca de franjuri negre. Puteai fara grija sa mergi fara frontala dar riscai sa iei toate radacinile in picioare, asa ca urcam cuminti, mancand poteca sub adidasi si grabindu-ne sa ajungem cat mai repede la refugiu pentru somn. Radu trage la deal rucsacul cu echipament si mie imi revine un rucsacel usor cu mancarea si apa, si deja incepem sa ne intrebam daca nu am uitat nimic la masina, vreo semicoarda ceva. Racoarea ne da aripi si apa rece de la izvor ne mobilizeaza si pentru ultimele 20 de minute. Nimic nu tulbura noaptea si linistea muntelui este desavarsita. In fata refugiului stam si admiram Busteniul adormit si pegatim echipamentul pentru ziua urmatoare cand intentionam o trezire matinala ca sa urcam pe Lespezi.

Peste noapte insa vantul se lovea cu mult spor de peretii refugiului care rabufnea la fiecare pala si dimineata avangarda frontului de precipitatii mult anuntat se ivise de dupa Postavaru.
Frontul, vine frontul

Asa ca mai furam o ora de somn si plecam mult mai tarziu spre Tancul Ascutit de unde alegem Hermann Buhl, deoarece ne facilita o retragere facila, din orice punct al traseului putand sa rapelam la baza peretelui pe 2 semicorzi de 60 de m daca se strica vremea.

Intrati in perete insa, ca un facut vremea se indreapta si un soare ca pentru ultima zi de vara ma arde ape ceafa,Incepem sa regretam alegerea de dimineata, dar acum zarurile erau aruncate.

HERMANN BUHL, 5A, 4 lc,Tancul Mic, Costila. Pentru schita si descriere: aici.
Cine a fost Hermann Buhl puteti citi pe wikipedia si chiar va invit sa explorati putin viata acestui foarte bun alpinist care a urcat 2 varfuri de peste 8000 m in premiera, dintre care Nanga Parbat pe care a urcat solo si fara oxigen, o performanta remarcabila pentru acele timpuri si pentru o prima ascensiune.

Hermann Buhl a fost abia a doua intalnire cu traseele de conglomerat dupa Costila –Galbinele anul trecut, dar pasul a fost insemnat. Daca in Creasta Costila-Galbinele prizele erau din abundenta, acum mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc cu prizele fine, cu pietricele pe post de prize de maini si cu mersul la echilibru.

Iar daca in Dolomiti, Oana se vaita ca traverseele de acolo de 4 erau expuse…ma gandeam ca ar trebui sa o invitam in Herman Buhl-un traverseu ascendent continuu.

Si mi-a trebuit si mai mult timp sa ma prind cum dovedesc cu ajutorul lui A0 gradele alea de 6, 6+, 7- de pe traseu. Pana la urma m-am prins si Lungimea (The One)-adica ultima lungime din traseu care era si cea mai grea a trecut chiar repede cu tehnica prind bucla, pun zelb, scot bucla o pun pe ham, prind urmatoarea bucla, scot zelb si urc in pitonul de mai sus.
Eram inca in prima lungime si imi formam cadenta de mers la artificial
Dupa cum se vede, nici pe pasajele de mers la liber nu eram mai destinsa
Noroc cu micile divagatii, niste oameni pe Brana Aeriana, altii in Costila-Galbinele pe care aveam sa ii vedem abia in top, dar pe care ii auzeam
Peretele Vulturilor a iesit cam stramb in poza asta
Echipa din Costila-Galbinele
O regrupare faina
Bun, trecem si ultima surpbloma pe care Radu mi-o zugravise inspaimantoatoare sub forma unui mic tavanel si ma dadeam de ceasul mortii de ce nu am luat de acasa o scarita, si cu sentimentul unui lucru bine facut ne odihnim la locul de fumat. Facem si ultimii 5 m din traseu (de 6- care imi ies la liber) si incepem retragerea caci deja gatul ne era uscat ca un burete pus la soare si tanjeam de vreo ora la limonada de la rucsac.
Iesind din traseu cu zambetul pe buze
Descalcind itele incurcate
Ajungem la refugiu pe la 3 jumate fiecare implinit in felul lui, unul s-a chinuit sa scoata cat mai mult din traseu la liber, altul s-a chinuit doar sa termine traseul si ca sa nu ne mai dea prilej de noi discutii privitoare la vre-un al traseu, cerul a inceput sa maraie in departare. Asa ca ne mobilizam, strangem catrafusele si cand primul tunet bubuie in Bucegi tocmai traversam Valea Costilei. Sarabanda ploii incepe si daca in prima etapa cautam sa ne strecuram pe sub copacii desi si sa ne fofilam de udatura pana la urma nici padurea nu a putut sa ne ascunda si stropii mari ne-au udat instantaneu. Ploua ca la sfarsitul lumii cu tunete, fulgere, trasnete si ne felicitam pentru lenea de dimineata caci dupa socoteala noastra acum trebuia sa fim pe retragere-pe Brana Aeriana daca plecam in Lespezi.Si nu vrem sa ne gandim cat de interactiv ar fi fost…

Oricum ploaia torentiala de vara i-a surprins pe multi descoperiti, erau echipe in Costila Galbinele, pe Picatura, pe Brana Aeriana…Asa ca, in contextul dat stateam chiar bine infipti pe pamant la adapost, iar perspectiva unei masini uscate ne lumina fata…

Dar asa cum se intampla de multe ori, nu ajungem bine la masina ca primul val de ploaie s-a oprit iar de acum incepea cursa catre Ciucas si muream de curiozitate cam cum stateau Carpatistii cu ploaia pe acolo. Il sun pe Em care ma anunta ca tocmai a inceput si la ei sa ploua, asa ca nu avea rost sa ne grabim. Mergem temenel ne oprim la cumparaturi in Brasov si dupa un slalom printre gropi care sigur nu i-a placut masinutei noastre care aproape uitase drumurile rupte din Romania intram pe drumul forstier spre tabara de corturi. Drumul e deosebit de pitoresc, delusoare, paduri, pajisti de un verde crud, totul mustind de apa binefacatoare, 2 caprioare coborate in linistea serii prin poieni. Tinutul e de vis si ne-a placut foarte mult asa cum l-am descoperit in lumina inserarii si nu ma mir ca Vama Buzaului este localitate atestata pentru Agroturism si EcoTurrism dar drumul acela prin localitate oare cui ramane ??? Pe la 8 si un sfert seara ajungem in sfarsit la foc si Mike si Radu, ultimii intarziati pot sa salute marea adunare Carpati.org si sa se aciueze la gramada.

Din fericirea ploaia ne-a ocolit ore bune si focul a putut sa arda linistit, chitara sa cante, si continutul sticlelor, care mai de care mai diversificat sa dezlege limbile…Unii au fost mai in verva decat altii care au plecat mai repede la somn, dar pana la urma cel de sus a reglat conturile si a facut dreptate si pentru somnorosi si pentru galagios caci dupa miezul noptii a inceput din nou sa ploua si ne-a trimis pe toti la somn.

Dimineata desi e timp de povesti, vremea e de toamna tarzie, asa ca fiecare strange repede cortul, tabara dispare ca prin minune si luam din nou lungul drum spre casa.

De data asta drumul nostru spre casa a trecut via Slatina si iata ca dupa 3 zile tot nu am ajuns acasa, ci scriu fercita la serviciu jurnalul unui weekend lung si reusit...Inaintea unei noi zile la job…Cafeaua de dimineata cum s-ar zice.


Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu