sâmbătă, 15 august 2009

Dolomiti-ziua 8-Cadini di Misurina (Campanile Eötvös, IV+)


Aceasta zi mai lunga decat o zi de post sau de vara, va ramane cu aceeasi clasificare ca cea de pe Punta Innominata de anul trecut din Alpi...obositoare si irepetabila...
Se pare ca fiecare concediu trebuie sa aiba cate o asemenea zi...parca altfel nu te poti distra si mai ales aprecia normalitatea celorlalte zile.
De data asta am comis-o in Cadini di Misurina, un masiv putin frecventat si ceva mai mititel si ca altitudine si ca suprafata, dar poate tocmai de aceea si-a pastrat nealterate frumusetile, linistea si e o destinatie pe care v-o recomand cu caldura pentru o zi de treking, mai ales ca puteti face un circuit cu plecarea/sosirea la Misurina.

Si ca sa ajungi la traseele de alpinism ai destul de mult de tropait: Malga Misurina, capatul de Sud al lacului-Refugiul Col de Varda si de aici fie un telescaun al carui program incepe la ora 9.00, fie un drum forestier, inchis circulatiei auto si care in ultima parte se transforma intr-o poteca lata prin padure, marcata cu nr 120 care conduce spre Forcella Maraia (2101 m), unde e amplasat si refugiul Citta di Capri.
E frumos aici in Dolomiti :)
Refugiul Cita di Capri
Un refugiu curat, micut, cu obloane din lemn si vopsit in alb, cu mancare foarte gustoasa si preturi ca in oras, fara telescaun (pentru cei care preferea linistea), cu poteci ce duc/pornesc de acolo, nu foarte amenajate (ca si cele de acasa, pe care urci pana crapi si apoi cobori iara pana in vale, ca la final sa tragi la deal ca la sfarsitul lumii).

Cum spunea Oana, dupa o portie de dat in leagan, parca esti in Heidi...vacile baltate pasc iarba gustoasa, vaile se deschid si se inchid in jurul tau si peste tot domina ace, turnuri, creste zimtate, o bariera continua de stanca, patrunsa insa de nume mari ale alpinismului iatlian: E. Comici, H. Dulfer, A. Dibona, V.Quinz,. P.Mazzorana, oameni pe care formele zvelte ce tasnesc parca din grosul ierbii i-au chemat spre a le dezglega misterele varfurilor pana atunci batute doar de vitregia norilor si soarelui.
Astazi baietii s-au gandit sa ne atarnam si noi de prizele rasfolosite, asa ca Mihai si Octavian am mers pe urmele lui Dulfer, pe cand noi am ales un traseu mai primitor si cu cea mai simpla retragere (acesta a fost un criteriu important, recunosc), caci prevedeam ca cele 9 lungimi vor fi suficiente ca sa ne taie cheful de a cauta linii si puncte de rapel dupa descrierea italiana din care intelegeam doar pe jumatate.
Radu si crestele zimtate
Asa ca in formatie de 3 ne taram 1 h si jumatate pana la baza traseului urmand poteca 118 ce pleaca de la refugiu si din cauza unor italieni care ne dadeau tarcoale si credeam ca voi sa intre si ei in traseu, plecam in graba mare, sarind peste masa de dimineata pe care ne-o tot promisesm de la Misurina.
Pe aici e nesperat de multa iarba
Cele 9 l.c se scurg greu, mai ales a doua care parca e blestemata...mai intai Radu scapa schita din mana si nevoit sa descatere, asigurat intr-o nuca pana la ea, iar apoi parca, pentru razbunare, in loc sa o ia pe pasajele de 4+ de pe fata unde insa nu putea pune nicio asigurare, se indreapta vijelios spre o surplomba strabatuta de o fisura pe toata lungimea, pe care planteaza un numar de nuci cat pentru tot restul traseului...ca dovada ca morcovul era proportional...
Cum am trecut nu stiu dar stiu ca l-am bagloslovit si eu si Oana cand am ajuns la pasajul cu pricina...
Pe undeva pe traseu
Din momentul acela Oana a inceput sa numere in sens invers lungimile iar mie imi era teama de noile abordari originale ale lui Radu si mi se zburlea parul pe mine cand ma gandeam ca voi gasi iarasi vreo nuca intepenita in vreo fisura cu care sa ma lupt minute in sir in pozitii incomode sa o “kilaresc” cu cheia de nuci si sa o scot.
Pana la urma trec si lungimile cu pasii mai grei, dar pentru Oana care e franta chiar si lungimile finale cu pasi de III merg destul de greu si soarele a lasat in urma lui multe ore, pana sa ne vedem sus.
Pe o lungime usoara de la final
Nu stiu cat s-a chinuit Radu sa gaseasca acest minunat traseu alpin....cu apropiere de 3 h, parcurgere de 5-6 h si retragere...fara numar, dar clar nu e un traseu de revenit prea curand, opinie pe care am impartasit-o toti 3. Un traseu de fata, fara miscari deosebite, pe o roca sfaramicioasa (desi era prezentata ca optima)- un traseu care nu ramane in creieras decat pentru faptul ca a determinat o zi nespus de lunga.
Si retragerea a fost cu cantec si nu puteam sa speram la vreo scara care sa ne conduca 400 m diferenta de nivel...in jos . Sau cel putin noi nu am dat de ea si am navigat pe o poteca plina de pietris marunt pe care te rugai sa nu te faci sanie, cautand infrigurati urmatoarea momaie, descatarand canale de stanca pavate cu grohotis marunt...Pana la urma nimerim punctul de rapel din desriere si ne vedem la 8 seara intr-o sa la 2200 m, alergati de intuneric.
Coarda e stransa...se termina si lumina...doar ca ziua noastra mai dureaza
Coboram o VF nedenumita, urcam spre Forcella de la Neve si de acolo cu ultimele gene ale apusului coboram spre Misurina. Cand ne prinde noaptea scoatem la iveala 2 frontale pentru 3 oameni (trebuie sa ii iau si lui Radu o frontala de urgenta) si intram in padure, unde avem norocul sa nimerim o poteca bolovanoasa si plina de radacini-Romanian style.
Pentru un final glorios, Radu reuseste sa se curenteze intr-un un gard, chiar aproape de Misurina iar pe noi ne premiaza doar cu o inghetatat...cica atata meritam pentru o zi de truda...
Si noi care credeam ca ne vor ridica statuie la camping...dar lasa ca dam noi, fetele, militaria jos din pod si ii punem la invartit in oala de mancare in fiecare seara, ca sa le treaca de aventuri nocturne.

Foto by Radu

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox


Perete sudic
Deschis de V.Quinz si G.Cancioni, 1955
Dificultate IV+
Diferenta de nivel: 270 m
Lungime 282 m
Lungimi: 9
Durata 3-4 h.
Acces: de la refugiul Citta di Carpi (2130 m), in 1 h15.


Schite din "Arrampicare a Cortina d'Ampezzo e dintorni-Dolomiti la vie piu belle", autor Mauro Bernardi, Editua Athesia, 2008/2010

2 comentarii:

  1. Mama, ce aventura! Stiam oarecum povestea de la voi sau Andrei, dar asa sir de peripetii mai rar! La cata tensiune reiese din relatare nici nu mi-a venit sa rad de curentarea lui Radu, ca parca va vad pe voi doua ajunse la capatul rabdarilor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ultima propozitie recunosc ca am adaugat-o la revizuirea finala ca sa mai indulcesc putin nota RT-ului infocat scris imediat dupa tura :)

    RăspundețiȘtergere