luni, 8 octombrie 2007

Buila Vanturarita



Cand? 2-7 octombrie

Cu cine? Mike si Radu

Pentru tura asta aveam de ales intre doua variante: Crai sau Buila, ambele masive cunoscute. Am plecat noi urechea cand la unul cand la altul si cum toti ne-au sugerat Buila, am plecat spre Olanesti.

Ziua 1- Apropierea: Olanesti-IF Manzu-Cheile Folea (drum forestier 18 km)

Ne gasim si noi cate un loc in autobuzul de la Dacos, cursa de 13.45 care era in plus suspect de libera (nu sunt decat doua pe zi, dimineata la 9 si dupa amiaza. In plus, din ce am gasit pe internet, Dacosul e singurul care are curse directe si regulate pe ruta Bucuresti-Olanesti. In autocar lume putina: noi, doua cupluri tinere si trei doamne de varsta a treia. Pe toti ne ducea soferul asa cum spusese el la 3 grade Celsius, in frigul de la Olanesti. Pe toti i-a luat cu furnicaturi, noi insa ne felicitam pentru inteleapta decizie de a lua cu noi sacii de iarna. Sa va fie frig voua, in hotelul vostru, ca mie in garsoniera mea marca Eureka o sa -mi fie cald si bine!

Drumul: mai un somnic, un iaurt Napolact (preferatul nostru), o punga de covrigei Rontzy, o integrama si cate o privire pe fereastra caci de la Ramnicu Valcea incepusem sa fiu atenta. Asa fac intotdeauna cand drumul e nou pentru ochii mei. As putea sa stau acolo ore in sir cu nasul turtit de geamul masinii ca un pui de om blond si bucalat care priveste cu ochi mari cum afara ninge cu flori de gheata. Locuri linistite, inca verzi, cate o vila plantata pe langa drum insa nu chiar hidosenii, acceptabile deci ochiului meu mai degraba dornic de natura, de caramiziul padurii decat de cel al vopselei lavabile de exterior.
Ikebana de toamna- "Frunza tanjea, se ingalbenea; celelalte, de pe acelasi copac parca se ingalbenisera
 si mai repede. Incepusera sa cada. Frunza auzea mereu, de acolo, din varf, fosnetul cobitor al tovaraselor
 ce o paraseau, strecurandu-se usor, ca o soapta, asternandu-sejos, intr-un lavicer, pe deasupra caruia 
vantul alerga grabit". (Emil Garleanu-Din lumea celor care nu cuvanta)
Debarcam la Olanesti unde lumea se uita la noi ca la urs...Ne abordeaza repede oamenii care ne intreaba de cazare. Le explicam ca avem cazare in regie proprie, la cort, fac ochii mari, noi zambim larg si dupa ce ne luam un porumb fiert (primul si poate ultimul pe anul asta) pornim spre Cheile Folea. Nu o luam insa pe drumul auto ratand o posibila ocazie, ci prin statiune, pe aleea interzisa circulatiei auto, de promenada deci, care ducea la grupul central de izvoare, si alte asemene scurgeri sulfuroase are iti mutau nasul din loc. Eu am ceva experienta de la facultate dar orice ati zice sulful nu miroase frumos, iar ca sa bei o asemenea apa e ca si cum ai bea apa clocita din vaza de flori.
Aleea pietonala din Olanesti
Eu, dulapul si drumul forestier
Dupa ce trecem de izvoare, traversam podul de lemn peste raul Olanesti si intram pe drumul forestier sperand la o ocazie care sa ne ajute sa scutim chiar si cativa kilometri din lungul drum pe care il aveam de facut. Dupa jumatate de ora de mers minunea se produce si un padurar ne ia cu Dacia lui pana la o bifurcatie (stanga, peste pod spre IF Manzu, este placuta indicatoare de lemn scrisa cu vopsea albastra iar spre dreapta, bariera-  propietate privata). Deasemenea tot el ne spune ca de curand s-a remarcat drumul IF Manzu-Cabana Cheia, si ca au refacut acoperisul de tabla de la IF Manzu. Foarte amabil nu ne ia nici un ban, desi vroiam sa ii lasam ceva. Insa Radu reuseste sa-si uite aparatul foto pe bancheta din spate si avantajul nostru dispare astepand cam 45 de minute ca omul sa coboare la vale. Ne recuperam aparatul si pe inserat pornim in sfarsit mai departe. Aerul rece imi inunda narile si isi croieste drum cu greu spre plamanii cocosati de "dulap". Totusi inspir cu nesat mirosul amestecat de toamna, noapte, frig munte...

Dupa aproximativ 6 km ajungem la IF Manzu dar aici ne cuprinde disperarea cand vedem pe placuta indicatoare (de altfel niste stalpi mici si subtiri de lemn, care se integreaza perfect in peisaj dar nu stiu cat de rezistenti vor fi) o estimare deloc incurajatoare: Cheile Folea, 1-2 h.

Grrr, moralul e la pamant dar o luam totusi din loc tarand si mai greu de rucsaci. Ne mai ademenim cu un drops, mai facem o pauza si ajungem la o zona de exploatare forestiera cu baraci de lemn, unde tinem iar stanga, urmand in permanenta firul raului. De aici mai sunt cam 4 kilometri pana in chei, si doua locuri de popas amenajate. Cerul este senin insa in jur se zaresc doar siluetele negre ale culmilor impadurite. Nu avem cum sa ne luam repere si de aici si sentimentul ca punctul terminus al turei nu mai vine odata.

Dupa cine mai stie cat de la ultimul indicator vedem in sfarsit un nou stalp de lemn si partial cu speranta, partial cu emotie citim ce scrie pe el: Varful Folea 1-2 h.  Ei dar pe noi nu ne interseaza varful, asa ca inseamna ca suntem la inceputul cheilor. Bucurosi lasam dulapii jos si mergem sa gasim loc de pus cortul. Toate locurile sunt pe margine drumului  si nu sunt decat putine posibilitati in chei. Azi eram singuri, asa ca am avut de unde alege, l-am ales pe cel mai indepartat. Faptul ca iti pui cortul langa drum nu prea conteaza caci dumul nu e prea tranzitat, doar dimineata si seara e ceva animatie.
Indicatorul norcos, fotografiat de dimineata
Ziua 2- Escalada

Ne trezim ca in concediu, pe la 10.30-11.00, mancam tot felul de bunatati cu care ne-a alimentat mama lui Radu si abia pe la 12 ne urnim de la cort. Noroc caci cheile sunt scurte si in maxim 10 minute le strabati de la un cap la altul. Totusi sunt spectaculoase dar cel mai important, noi le-am gasit curate (eram numai noi, probabil pe o raza buna de mers), linistite, fara muzica, fara tipete, tocmai bine de ascultat linistea stancii, turuitul raului si mersul gazelor de la firul ierbii. Si mai ales linistea stancii care vietuia acolo de mii de ani, incrustand in inima muntelui povesti de demult, despre haiduci ce salasuiau prin paduri, despre oameni, despre vremuri.
Cheile in prag de toamna

Raul Olanesti 
Apoi incepem sa  inspectam zonele de catarare (privind de la intarea in chei spre iesiere, din aval spre amonte) :
-zona la Bolovan (chiar la intrarea in chei cu trasee scurte, de 7-8 m, grade de escalada de la 5 la 8, 5 trasee)
-sectorul Explorer, pe stanga in dreptul primului pod (trasee de 20-25 m, 15 trasee, grade intre 5 si 7+)
-zona peretelui estic, incepe in dreptul primului pod, si are 17 trasee, atat escalda cat si alpinism, cuprinde si zona "The Nose" numit asa din cauza unui mic tavan, sector bun de initiere; trasee intre 5- si 8+ la escalada si trasee de alpinsim intre 4A si 5A)
-pestera Arnautilor (cu Hornul Arnautilor-5A)

Per anasamblu, facand un raport intre traseele deschise predomina cele de escalada pe calcar, in plus existand in continuare un potential mare de amenajare si a altor trasee. Asigurarile sunt noi, dese, spituri si ancore chimice, regrupari ok, chiar si amenajate deja cu un lant.

O luam cu inceputul si ne canalizam fortele spre Bolovan. Aici nu avem decat 2 trasee de nasul nostru: The Rock (5) si Steffen (6). Restul sunt SF-uri. Ma simt intr-o forma de zile mari, de o bucurie molipsitoare cum stau pe promotoriul de langa stalpul indicator si ma uit la padurea din fata mea. E o incantare a simturilor dincolo de cuvinte privind la haina tomnatica a padurii, suntem constienti ca am prins apogeul culorilor diversificate, intense, personale. Asa ca prinsa de avant il informez pe Radu ca ma duc eu cap pe 5-ul ala de 7-8 m. Exersez reruparea, filatul cu autoblocant si alte asemenea lucruri. Bineinteles ca in fata sesarului imi plec capul si il pasez lui Radu care ii da repede de cap. Practic are un singur pas de 6, restul e joaca. Regruparea e comuna pentru ambele trasee (2 ancore chimice).
Rapel de pe bolovan
Terminandu-ne treaba aici ne mutam calabalacul la sectorul Explorer. Traseele corespund cu cele din topo-uri, numele lor este scris la baza peretelui cu vopsea rosie, care a inceput sa se stearga, in unele locuri nici nu se mai vede. Regruparile sunt amenajate cu lant.
Cam asa arata sectorul Explorer
O luam sistematic cu Lordul pe care Radu se duce cap (asa o sa fie de acum incolo oricum). Aici descopar o particularitate intersanta care se va aplica si la restul traseelor de 5+/6 - din zona. Prizele sunt mari, dar miscarile sunt patial de forta, caci peretele este foarte, foarte putin lasat pe spate, insesizabil la baza, da evident cand esti pe stanca. Praguri, scobituri cat niste galeti, mici burti pe care le trec insa, incet incet castigand si incredere in mine. Nu e nimic tehnic in Lordul (5) doar ca imi mor mainile la ultimul pas si Radu ma coboara salam. El se mai delecteaza apoi cu traseele urmatoare: Bandit si Scanteia  (6-), si de parca astea erau doar incalzire, alege si un 6+. Intre Arici pogonici si Moaca, castiga primul. Incearca sa ma momeasca si pe mine cu un 5 fara nume ce urca usor oblic spre regruparea din Moaca, e un fel de urci pe unde vrei ca pitoane sau asigurari nu-s, e bun de dat la mansa. Eu insa ma multumesc sa il filez, si abia prididesc la cat de glont se duce pe cinciar. Cam inghetata, mintea mi se muta spre masa de seara si la caldurica din cort.

Ziua 3- Catarare in continuare

Neresuind sa ma momeasca cu niciun traseu din sectorul Explorer (el urca Moaca, 6+), mergem tinta la nas, The Nose-sectorul scoala.
E evident de ce ii spune "The Nose"
Maimuta extrema ma tenta sa o dau cap dar o fata spalata cam lipsita de de prize m-a facut sa il las pe Radu cap. Din tot ce am urcat aici nenorocitul asta de 5- mi-a dat cel mai mult de furca si nu l-am dovedit fara sa ma trag de o bucla ca sa ies dintr-o fisura in care intrasem, pentru ca nu am avut curaj sa ma duc direct pe fata....Bodoganesc Maimuta Extrema si trecem mai departe la un 5 fara nume dar cu linia pitoanelor clara (de fapt in The Nose nicaieri nu sunt trecute la baza stancii numele traseelor) care imi place mult mai mult decat predecesorul sau, si apoi la un 6-pe nume Ana, primul meu 6- curat fara lasat in coarda etc. Regruparea e comuna pentru ambele trasee. Radu se baga si pe un 6 tot cu prize bune dar pe care il greseste caci ajunge in Ana pana la urma. Si aici traseele au prize mari dar se intalneste si o fata cam spalata de 2-3 m chiar inainte de regrupare, inclinata la 80 de grade. Multumiti de ceea ce am facut la Nas mai mergem pentru un singur traseu in peretele estic, spre primul pod: Rebusache (se vede scris pe stanca chiar de pe pod) un 6 in cap, despre care Radu a afirmat ca i-a placut cel mai mult.
Radu pe Rebusache
Ziua 4- Treking: Cheile Folea-IF Manzu-Cabana Cheia

Iarasi ne sculam tarziu si plecam pe la 12.00 cu destinatia Cabana Cheia, un loc drag noua, descoperit anul trecut, la prima tura in Buila. Cum il vom gasi acum aveam sa vedem, noi ne intrebam daca vor mai fi sau nu licurici. Au licurit altele in noaptea petrecuta acolo, dar s-o luam metodic.
Lasand Cheile in urma
Facem drumul intors spre IF Manzu, o buna ocazie sa ne bucuram si noi de privelistea ce se deschide in fata noastra, dar si in spate, caci acum 2 nopti nu percepeam decat niste vagi siluete.

La IF Manzu ne uitam incurajator pe placuta indicatoare: 2-3 h pana la Cabana Cheia; Zis si facut! Trecem raul si intram in padure.
Trecerea raului in imagini: Mike trece comod pe o scara gasita de Radu langa un copac
Radu duce scara la loc
Si trece descult
Raul Olanesti la IF Manzu
Pe jos covor de frunze pe care pasii nostri se lasa grei. Lumina e blanda schimbandu-si nuanta din alb pana la auriu inchis. Facem slalom printre ciupercile ce-si scot palariile dintre frunze. Unele mici de-abia le vezi, altele imense sub care se apara de ploaie o colonie intreaga de buburuze. Unele banale (de balegar), altele portocalii, galbene, maro inchis, de parca am fi nimerit intr-o crescatorie de ciupercute.

Depasim zona despadurita ramasa de la pasunat si acoperita acum de bozii si urzici si intram intr-o zona de defrisari si lastarisuri, dam de un copac cazut la pamant pe care era marcata o sageata alba care ne arata directia, intram in alte lastarisuri si mai inversunate si dupa vreo 30 de minute prin padure iesim chiar pe muchie.
Eu, dulapul si muchia
Close-up cu dulapul (aranjat impecabil)
Stana cea cu multe marcaje
Prin padurea de foioase- "De dimineata pana seara, si noaptea, frunzele cadeau intruna. Unele mai repezi, alteie mai domoale, leganandu-se in aer ca o aripa de fluture, aninandu-se de ramuri ca cerand ajutor; numai intr-un tarziu, dandu-se invinse, cadeau ingropandu-se intre celelalte". (Emil Garleanu-Din lumea celor care nu cuvanta)
Urmam muchia, aproape matematic, cu vederi spre Valea Cheii; marcajul este bun, poteca e clara desi acoperita cu frunze. Strabatem apoi putin sub muchie o zona cu ferigi, apoi una cu lastaris, dam de un copac cazut in poteca pe care il ocolim si ajungem in final in punctul maxim al urcusului. Oricum in ultimele 30 de minute poteca s-a desfasurat mai mult pe orizontala, scutind ceva efort. De aici poteca se lasa putin de-a coasta, traverseaza din nou muchia, acum descendenta si intersecteaza un drum de caruta ce vine din dreapta. Jos se vede forestierul care urca la Cabana Cheia.

Cu forte proaspete zburam spre el si nimerim cu nasul intr-un stalp indicator la care fac ochii mari. Nici nu scrie pe indicator 1 1/2 h- 2 h pana la cabana Cheia....Bolorosesc ceva si ne punem sa urcam acum pe drumul forestier. Paraca erau 2-3 h cu totul? Acum ies pe putin 4. Mai facem pe forestier inca o ora pana la tunel. Aici este amenajat un panou de informare turistica bine pus la punct precum si un loc de popas cu 2 mese si banci.
Panoul indicator din Curmatura Stogosoare
Vedere din Curmatura Stogosoare
Dupa tunel e loc de parcare si incap aproximativ 6 masini. De aici exista 2 variante de a continua drumul spre Cheia: o ora pe drum, sau prin padure, pe poteca, 45 de minute. E haios pentru ca la urcare aceeasi poteca este data cu timpul de 30 de min. Oricum timpii sunt aiurea pusi, la cabana ajungi in 30-35 de min cu tot cu coborarea cam abrupta si trecutul paraului Cheia, iar pe drumul auto intr-o ora.
Valea Cheia
La cabana gasim o cu totul alta atmosfera decat anul trecut. Multe masini (e clubul Skoda se pare la cabana) locul ingradit e plin de corturi, de abia am gasit sub un copac un loc cam in panta dar nu am mai facut mofturi. De peste tot razbatea miros de gratar si acorduri de tractor; cand nu mergea tractorul traiasca rockul si invers. Ce sa mai, lumea se distra pe rupte in profunda contraditie cu linistea licuricilor de anul trecut. La cabana nu aveam mancare nici de cumparat si nici gatita, asa ca ne astamparam foamea cu un piure la primus. Cazarea e 15 lei/pers.

Ziua 5-Catarare

Dupa o noapte in care fie ne paravleam la vale in sac fie ne rasunau timpanele in acorduri de rock mai mult sau mai putin suparat, care au incins atmosfera pana pe la 3 noaptea pus dintr-o masina cantonata chiar langa cortul nostru ma trezesc dimineata evident fara chef de nimic. Ne urmin pana la urma la catarare in zona numita Santinele Cheii, la 10 min de cabana, pe o poteca destul de clara ce se deprindea din poteca marcata cu TA pe Brana Caprelor si urca 3 min spre perete.

Aici sunt numeroase trasee de alpinism sau escalada cu grade cuprinse intre 6- si 9 (la escalda) si 2A si 5 A (trasee de alpinism). Traseele sunt bine intretinute, bine pitonate, regrupari bune etc.

Incercam intr-o prima faza sa ne dam pe prima lungime din Hornul Inghetat (3A cu 6-), prima regrupare fiind la 23 de m de sol, prevazuta cu lant. Radu intra cap si o termina dar nu fara dificultati. Eu insa imi prind urechile la o portiune de 3 m de bavareza. Nu e chestia ca nu as fi inteles explicatiile lui Radu, dar nu le-am putut pune in practica...
Radu, rapeland de pe Hornul Inghetat
Asa ca ne dam jos si ne orientam catre 2 trasee de escalada din zona: Trocadero (6-) pe care il urcam amadoi, fiind asemenator cu cele din Cheilea Folea, prize mari si o burta chiar la inceputul traseului. Radu se da si pe Bachus (7-) care ii iese dupa ceva eforturi.

Unii abia incalziti, altii deja obositi mergem spre un traseu de alpinism, usor, dupa cum ii spunea numele: Traseul incepatorului, 2A (5+/5 A0), pe stanca insa cotat 2B (6-) ceva mai reala totusi. Notatile sunt facute cu vopsea rosie peste o vopsea initiala albastra.
Dupa ce am terminat traseul am tras urmatoarea concluzie: atat astia din Buila cat si turdenii trebuie sa aiba niste incepatori foarte valorosi fata de cei ce fac cunostinta cu escalada pe la cariera din Poiana Tapului.
In regruparea din Traseul Incepatorului
Desi mai erau vreo doua trasee usoare nu prea mai aveam timp si se adunau si norii, asa ca ne luam bagajele si coboram spre ultimul traseu din plan: Trabi Duru (6) cu prize mai mici si ceva mai mult de mers la aderenta pe care il urca doar Radu. Reveniti la cort nimerim insa in mijlocul manelelor, se schimbasera rockerii cu un grup de tineri din masinile carora rasunau manelele.
Atmosfera la Cabana Cheia
Mai era si o aparitie originala cu o chitara, miros patrunzator de gratar si presentimentul ca noaptea asta va fi mai greu de dus decat predecesoarea sa (si intr-adevar au petrecut pana la 3 noaptea cand i-a alungat ploaia la corturi). Asa ca gatim o supa la primus, luam dulapii in spate si urcam 1 h pe drumul forestier spre tunel, punandu-ne cortul langa bancutele de popas. Ma rog despre calaretul fara cap, ora 1 cea misterioasa, cantecul de cucuvea etc, il las pe Radu sa povesteasca, caci crede cu tarie se pare in fantome si alte aparitii ciudate, bune de tulburat vise.

Ziua 6- Drumul spre casa

Atmosfera e mohorata, afara se strica vremea, insa si pentru noi e ziua plecarii. Drumul de plecare e acelasi: Curmatua Stogosoare-Saua Prislopel-IF Manzu.
"In noptile reci de toamna vazduhul parca freamata. O lume ciudata pare ca prinde fiinta sub stele; noiane de frunze desprinse pare ca sunt purtate de vanturi; umbre se strecoara ratacite; tipete rasar si se sting; chemari de calauzire umplu largul ului. Sunt pasarile calatoare. Si cu ele parca iau ceva din sufletul nostru, in ochii lor parca fura soarele, pe ripile lor parca duc primavara". (Emil Garleanu-Din lumea celor care nu cuvanta)
"Toamna! Padurea fumega. Negurile se lasa perdeluind zarile. Pasarile se rotesc in inalt, se desira, iar se strang si iar se raresc, apoi isi aleg calauzele, le pun in frunte, si-n varf de sageata calatoresc. Se ridica stolul sus-sus, pe apa albastra a cerului, si lin, ca impinse de un dor tainic, vaslesc, se sterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Incotro?" (Emil Garleanu-Din lumea celor care nu cuvanta)
Ca incheiere singura formula potrivita pentru a incerca sa explic frumusete locurilor, a naturii, a muntelui, bucuria de a fi acolo, a acel atat de viu spectacol al naturii este poate reprezentata de urmatoarele cuvinte ale lui emil garleanu care sugereaza atat de bine orice inceput de toamna, vazut, simtit, perceput in mijlocul naturii, dus pana la esenta:

"Ele(pasarile) iau cu ele si soarele nostru, in urma lor frunzele cad, cerul se stinge, noaptea cade mai grea si mai lunga ; noptile reci in care suierul biciuitor al ploii ne curma somnul si ne aseaza mintea pe drumul gandurilor triste.
Pamantul stors cauta odihna.
Dar padurea ! Verdele frunzisurilor se aprinde ca para focului, se ingalbeneste ca sofranul se inroseste ca arama , se poleieste ca aurul. Peste tot aur si rubin."

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox topouri, descriere trasee 

  • Cheile Cheii
    • Descriere Traseul Incepatorului (2 l.c), (2A, 5+): 
1 l.c (25 m), 8 spituri (8 expresuri folosite)
Incepe urcand pe un promotoriu de 2-3 m dupa care intram intr-un diedru de 5-6 m lungime, putin lasat pe spate. Linia traseului continua pe o fata cu prize sanatoase dupa care urmeaza un scurt traverseu spre stanga pana in regrupare. Rergrupare confortabila pentru 2 coechipieri

2 l.c. (35-40 m) 10-11 expresuri folosite
Se pleaca intr-o fisura larga care se escaladeaza pe exterior, cam 6-7 m lungime dupa care urmeaza un prag de pamant. Urcam apoi usor stanga printr-o zona cu vegetatie si ajungem pe o platforma de pamant, larga, incapatoare. Pana aici am folosit 4 bucle. Nu este loc de regrupare in ciuda suprafetei generoase pentru ca in zona este un singur spit fara tancuri in care sa se poata face o asigurare suplimentara folosind un anou.
Urmeaza un nou diedru de data aceasta mult mai lung (20 m) care ne scoate la capatul traseului, unde se gaseste o regrupare cu lant (6-7 expresuri folosite).

Observatii:
- Traseul are cateva zone friabile mai ales pe a doua lungime unde sunt pietre/prize care se misca.
- Asigurarile sunt noi, spituri incea mai mare masura.
- Retragerea am facut-o prin 3 rapeluri succesive din care primul si ultimul mai lungi, al doilea scurt.
Teoretic se poate face retragere si din ultima regrupare prinzand poteca de retragere a traseelor "Minion" si "1 mai" coborand laliber pe versantul nordic, spre strunga dinspre Creasta Fotoreporterului, si apoi pe poteca ce trece pe la baza traseelor.


Foto by Radu

Un comentariu: