vineri, 17 august 2007

Cheile Turzii



Dupa Fagarasul destul de imobil caci ploaia ne cam tintuise la refugiul Portita Arpasului aveam nevoie de ceva actiune, de ceva miscare si in primul rand eu imi doream un peisaj nou. Asa ca ne-am gandit sa valorificam in sfarsit masiva documentatie pe care o caram dupa noi si sa mergem in Cheile Turzii.

Ziua 1

Pornim din Brasov de unde ne despartisem de Muha si Vali care isi continuasera drumul spre Bucuresti si noi, dupa ce mancam ceva la un fast-food de langa gara, luam un tren de noapte spre Campia Turzii. Acolo ajungem la o ora total nepotrivita (in jur de ora 1.00) dar Radu gaseste un loc de cort intr-o curte, loc ingradit cu un gard dar fara casa construita acolo. Ne-au cam latrat cainii pana sa ne punem cortul, dar apoi am dormit somn adanc pana dimineata cand ne-am strans calabalacul si am luat primul autobuz spre Turda.

De aici, Radu ma amenintase cu un drum de 3-4 ore pe nu stiu ce drumeaguri de tara, prin soare si
arsita, de imi venea sa plang nu alta! Asa ca dupa cumparaturile de rigoare pornim sa ne interesam care ar fi cea mai eficienta ruta spre Chei. Si o gasim, evident: din Turda sunt microbuzuri care merg pe ruta Turda-Mihai Viteazul-Cheia destul de des.

Din sat e o frumusete caci nu mai ai decat 4 km pana in chei, iar la o veste atat de buna pana si dulapul pare mai usor, localnicii cu rosii si ardei iti ies in mod nesperat in cale, iar perii si merii sunt chiar in drum, numai buni sa te bucuri de fructele lor. Ba am gasit si o vie, numai asa sa ne razbune pentru toata lipsa de legume si fructe din Retezat.

Cheile Turzii se vad destul de interesant…in sensul ca sunt un mare V intr-un perete parca iesit din pamant pe maginea drumului. Drumul insusi nu este prea rau, adica se urca cam 40 de minute si se coboara 20. Gasim din fericire suficiente locuri de cort caci era in timpul saptamanii si lumea nu se prea inghesuia la gratare.


Dupa ce intindem cortul si ne gospodarim, ne punem burtica la cale cu un festin de ciorba de vacuta de la Scandia, si cu ceva pere si apoi plecam spre chei, pentru o prima repriza de a identifica locurile cu trasee de catarare.

Unul dintre salvamontisti ne ia cu el si ne conduce la traseele din zona "La poteca" (spre ele aveam si noi de gand sa ne indreptam) caci erau destule mai usurele. Este una din multiplele zone de catarare de pe versantul stang. Acolo urcam Regenta(6-), la care eu renunt la pasul care dadea gradul dupa vreo doua incercari, Radu mai urca Regina Maria (6-) si mergem apoi spre ceva mai usor (Papagal (5)), un traseu clar cu prize mari, probabil cel mai usor traseu de escalada din chei care este si practicabil (adica a fost intretinut/s-a urcat pe el) pentru ca restul, cele cu grade sub 5 sunt lasate in paragina, pline de vegetatie si muschi.

Totusi nu exagerez caci stiam ca trebuie sa imi conserv fortele pentru ziua urmatoare, in care planuisem sa alegem vreo doua trasee de alpinism. Radu mai urca si Mansa de Iarna (5+) dupa care strangem si mergem la somn.

Ziua 2

Evident ca nu plecam dimineata, ci abia pe la 9 si inainte de a ajunge la Scoala Turdeana trebuie sa strabatem cheile, pe poteca turistica, fapt ce ma bucura, caci aveam si eu sa vad de ce este atat de spetaculoasa zona.
In chei
In opinia mea sunt mult mai frumoase si mai diversificate Cheile Nerei, insa gusturile nu se discuta, iar pentru cei pasionati pana la obsesie de alpinism/escalada, clar Cheile Turzii sunt Raiul pe Pamant. Si pentru turisti sunt atractive, caci se parcurg in maxim 1 h ½, sunt bine amenajate, fara probleme de orientare.

Ajungem dupa cam 45 de minute de mers intins in zona Scolii Turdene si ne pregatim sa intram in traseu. Zona, este una distincta, aflata tot pe versantul stang, accesul facandu-se dupa al patrulea pod (si ultimul), urcand initial pe un promotoriu innierbat, acces comun pentru traseul nostru si pentru un alt traseu de 3B (Creasta Frumoasa), care are ultima lungime (din cele trei) comuna cu Scoala Turdeana.

Stiam ca traseul este cotat cu 3A, cu pas de escalada de 5+, cu 3 lungimi de coarda, fiind unul dintre cele mai usoare trasee din zona- un traseu scoala.Nu stiam insa ca pe prima lungime exista doua variante, una mai usoara si una mai dificila printr-un diedru/horn. Sageata de intrare arata spre diedru, descrierea pe care o aveam ne prezenta varianta usoara. 

Radu intra deci cap si ajunge rapid dupa cativa metri in diedru, unde sta mult si trage din greu sa treaca. Eu ma uit cam cu neincredere la traseu caci vazand cam cat de greu a trecut Radu ma gandeam ce ma asteapta pe mine. Evident diedrul imi de furca, si de abia il dovedesc  tragandu-ma de doua bucle. Ajung in regrupare gafaind ca vai de lume, o regrupare cam aeriana, dar nu mai fac nazuri.De fapt regruparea adevarata e mai sus, mult mai confortabila, insa si aceasta e binevenita. A doua parte din prima lungime este placere: o muchie pe care mergi cu drag.
Portrete in Scoala Turdeana
n lungimile 2 si 3, mai gasesc cate un pas cu care nu mai imi bat capul caci nu vreau sa raman fara maini si pun scarita...Ma obsinuiesc cu greu sa urc cu ea, sa stau in echilibru, dar gasesc mult mai economic sa o folosesc decat sa ma trag de bucle. Si a doua regrupare arata ok, foarte comoda si incapatoare pentru 2 oameni, iar a  treia e chiar in varf, cu frumoase perspective asupra Turnuluii Ascutit unde un alt secund muncea din greu pe un 5A.
Apa Hasdatelor

In top, ne intalnim cu un domn in varsta, care urcase pe traseul de retragere pentru a-i astepta pe cei din echipa care intrase dupa noi in Scoala Turdeana.

Secund dintr-o alta echipa care a intrat dupa noi in traseu, aici pe ultima lungime
El ne sfatuieste sa mergem sa urcam Grota lui Hilli foarte spectaculoasa si usoara, un 2A de 6 lungimi de coarda…Noi suntem in dilema caci vroiam sa ne indreptam spre traseul Concurs si ca in multe cazuri cand trebuie sa luam o decizie in familia Diacoenscu, folosim o metoda foarte matura si anume datul cu banul. Banul hotaraste grota, noi in schimb alegem traseul Concurs!

Mancam niste ciocolata, mergem la un izvor gasit in drum sa alimentam cu apa si ne intoarcem, mai spre iesirea din chei sa intram pe traseu, stiind ca e in zona imediat urmatoare dupa Scoala Turdeana si are intrarea chiar din poteca.

In drum intalnim un grup care se catara pe o serie de trase de esclada si ii intrebam pe ei daca au idee unde e traseul Concurs. Cu dezinvoltura ne raspund ca acolo este, pentru baieti cel din stanga de 8- si pentru fete cel din dreapta de 7+. La un asemena raspuns ma apuca rasul instant si ii explic ca noi de fapt cautam traseul de alpinsim cotat cu 2A, pas de escalada 5-. Ce naibii sacautam noi pe 7+ /8- cand eu abia duc un 5 curat, un 5+ chinuit si un 6- la care mor la pasul cheie sau stau in coarda de ma plictisesc?

Il gasim pana la urma chiar langa poteca si intram in el

Prima lungime e lunga, de cam 40 de m, diversa ca structura, de la prize mari pana la locuri unde se merge doar la aderenta, insa niciun pasaj nu ne pune probleme de ordin tehnic, ci doar de orientare, caci Radu nu gaseste regruparea cea buna si asigura la un piton solid si la un tanc. Pe lungimea 2,  ma duc eu cap, caci arata foarte primitor, un fel de Acele Morarului in varianta condensata. Gasesc o regrupare cu cordelina, vine si Radu si stam sa admiram panorama, caci zona de iesirea Cheilor Turzii este nespus de blanda, primitoare, de un verde–smarald, linistitoare pentru ochi si suflet. In plus, pe un traseu din stanga, un catarator, care merge cap ne vrajeste ochii si stam sa ne uitam, admirativ la el…Urca atat de frumos, de curat de simplu, fara miscari complicate etc.

Ne trezim insa caci trebuie sa mergem mai departe sa facem retragerea. Suntem sfatuiti de cel pe care tocmai il admirasem sa facem rapel, noi insa ne incapatanam sa acultam de descrierea din '70 toamna si ne bagam prin niste bozii neprimitoare, ace, ciulini si ghimpi. Spasiti, dupa 30 de minute ne intoarcem si pornim sa facem rapel. Radu coboara primul, gaseste adevarata regrupare si vin si eu langa el. A doua lungime insa nu stim cum s-o dam caci linia pitoanelor e aiurea si coarda nu ne ajunge pentru un rappel. Alegem cea mai scurta cale, Radu gaseste un copacel, cobor si eu la el si bagam un ultim rapel pana in poteca. Eram varza de obosita, insa cataratorul din traseul vecin ne-a asteptat in poteca pana la ultimul rapel sa vada daca ajungem ok jos. Drumul spre corturi a fost robotizat parca, vorbeam dar dormeam pe noi, caci ziua de catarare mi-a indus o stare de oboseala psihica cumplita, atenta la detalii, fara sa iti permiti vreo greseala, mi-am folosit creierasul mai mult decat muschii, iar la cort, seara, eram o leguma care dorea doar somnul…. Noroc ca baia in rau, sub protectia noptii si sub lumina calda a lunii a mai refacut bateriile de energie si ne-am culcat bine dispusi.

Ziua 3

Dimineata, planurile au fost puse la pastrare, caci orice traseu de alpinism l-am dat uitarii, multumindu-ma la febra muculara pe care o aveam la maini dupa un traseu de escalada (Regele
Ferdinad, un 6-) la care m-am tras iara in bucle la pasul cheie. Radu mult mai in forma si-a incercat fortele si pe Regele Carol I (6), pe care a facut putin ca Elvis, dar pana la urma l-a terminat .

Inainte de asta, dimineata am plecat porniti sa gasim traseele din Peretele Vulturilor, am urcat gafaind pana acolo, dar mare lucru nu am gasit, ori nu era ala peretele desi conform descrierii se potrivea, ori traseele se evaporasera (putin probabil).

Asa ca strangem usor echipamentul si luam iarasi dulapii in spate, acum mult mai usori fara mancare ca sa facem ora aceea de intors pana in satul Cheia si pentru a ajunge in Turda cu un gand vrajmas de pizza. Insa in Turda in afara de un restaurant de 3 stele intr-un hotel nu am gasit nici o terasa de nasul nostru. Asa ca resemnati rontaim niste porcarii de chipsuri cu pizza si ne suim in autobuzul spre gara. In Campia Turzii, la cofetaria de langa gara inchideau, insa razbatea ceva muzica decenta de la terasa de la care acum 2 seri se raspandeau manele. Asa ca ne hotaram sa dam o raita decat sa stam in gara. Terasa nu era nici o bomba si aveau chiar si pizza, stateau mai prost cu rapiditatea cu care o pregateau/serveau etc. Deci stau o ora si ceva sa imi vina pizza care desi a fost buna nu am avut timp sa o gust cum trebuie pentru ca m-am grabit sa ajungem la tren (la pachet o luam nu alta).
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox:


Scoala Turdeana

1 l.c. Exista doua variante de intrare: pe o fisura urmata de o traversare spre dreapta pana  intr-un horn, sau direct pe horn. Prizele sunt bune insa cam spalate, pentru ca de multe ori se intaleaza mansa pe aceasta prima lungime.

2 l.c. Pornim peste un perete vertical care ne scoate intr-o sa. De aici ne indreptam spre dreapta, trecem o placa spalata, apoi parcurgem un brau pietros la capatul caruia regrupam (regrupare comuna cu traseul Creasta Frumoasa).

3 l.c. Un prim obstacol este o placa pe care o parcurgem in diagonala spre dreapta. Deasupra noastra se deschide un horn larg. Il escaladam partial, apoi trecem pe creasta din stinga si ajungem la o fata de stinca pitonata. Prizele bune si catararea prin aderenta ne ajuta sa trecem acest pasaj la liber. In final, creasta devine orizontala si noi o parcurgem pina la intinderea totala a corzilor.

Din acest punct avem de ales intre doua variante de coborire si una de continuare a escaladei. Putem cobori folosind mai inti poteca ce parcurge pantele inierbate de sub Peretele Aerian, apoi de-a lungul Zurusului Lung pina la nivelul raului Hasdate. In cazul in care dorim sa ne intoarcem la baza traseului putem alege varianta de coborire peste un diedru vertical cu prize bune, care ne scoate in imediata vecinatate a platformei innierbate de unde am inceput escalada.

Traseul Concurs

Ultimul traseu inainte de ieşirea amonte a Cheilor Turzii este unul dintre cele mai scurte şi mai uşoare din zona. Escalada incepe chiar din poteca.

1 l.c.Se porneste pe o fata usor inclinata, apoi se depaseste prin dreapta o placa spalata, in acest loc traseul isi modifica directia parcurgind partial un horn spre stinga. Urmeaza o fata verticala punctata de o surplomba care ne conduce linga un brau, sub o placa. Deasupra placii regrupam.

2 l.c. Se prezinta sub forma unei creste usoare la capatul careia traseul se incheie.

Pentru a reveni in poteca, efectuam rapel.

Documentatie:
  1. www.amunteanu.go.ro (zone de catarare, trasee si gradele lor, actualizate)
  2. www.roclimbing.ro
  3. Turism si alpinism in Cheile Turzii, M.Vasile si M. Barbelian,1986. De aici au fost preluate schitele si au fost adaptate descrierile traseelor.


Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu