luni, 14 mai 2007

Tura Combo, bicla+cocot, echipa de vis



Suna ceasul disperat la 6, Radu nu-l aude ca atare eu dezactivez alarma si ne culcam la loc. La 9, cand se trezeste: Panica …e 9 , de ce nu ne-am trezit? Cine sa trezeasca pe cine, asta e intrebarea, doar nu tocmai eu, somnoroasa inraita ar trebui sa il trezesc pe el? Eu as dormi zilnic pana la 9 (si cam asa si fac, si as mai trage un pui de somn si pe la 12).

Asa ca in fata unei farfurii de iaurt cu fulgi de porumb meditam ce sa facem….Infoferul ne salveaza si de data asta: 2 rapide pleaca spre Sinaia, primul la 10.30 iar al doilea la 11.30….Hai sa ne incercam norocul,poate unul dintre ele o fi castigator. Plecam pe bicle pana la gara, prindem trenul-(sageata albastra) si ajungem pana la urma si in Sinaia.

Cum forestierul gasit pentru acces in Baiului (ne credeam puternici si vroiam sa facem creasta Baiului) incepea din Posada ne-am lasat pagubasi si am plecat spre Cabana Piscul Cainelui si de acolo,crezandu-ne la fel de puternici ne gandeam sa continuam pe punct albastru pana sus pe varful Piscul Cainelui…Dar nu mai erau decat vreo 3-4 h pana sus, iar poteca... o minune!
Cand am ajuns la baza ei, deja sfarsiti cu tricoul ca si scos de la masina de spalat si am vazut despre ce e vorba, am zis no way!

Radu: Hai, ca se poate nu o fi asa pana sus.
Eu: Nu mai merg pentru nimic in lume, ma asez pe un bustean si stau sa imi trag sufletul….

...Si imi tot trag sufletul, Radu ma ia cu nu mai e timp etc…

Pana la urma ma pune Aghiuta (da’ nu Andreea care era si ea prin muntii de vizavi, la Ecoul Malinului) sa pornesc pe poteca. Si uite asa: un pas in fata,  doi in spate, am inteles eu cum e de ajunge racul facut mancare. Si impingea Mike la bicla, si bicla cadea peste Mike, si mai mult ma opream cu mainile pe frane decat sa urc cu ea….Asa ca vazand in ce stare deplorabila am ajuns, hotaram sa coboram….

Hmmm, hotarare buna, dar de ce o ia bicla singura la vale, si cum sa merg eu cu ea la vale si cu mana pe frane? Si daca ma duc de-a dura cu ea cu tot la vale??? Dar daca i-as da drumul direct la vale sa nu mai complic? Si tot felul de astfel de ganduri imi treceau prin tartacuta.
Toate bune si frumoase….Ajungem inapoi la bustenii pe care imi trasesem sufletul si Radu ma anunta cu mandrie sa ma pregatesc pentru prima coborare din viata mea (la munte, nu pe asfalt). Dam seile la minim, ne punem castile si facem misto unul de altul de lookul nostru si ne dam drumul la vale. Plec cu mainile inclestate pe frane si nu le mai slabesc pana jos. La curbe derapez de numa' numa'. Ma tot gandesc ca pana la urma imi vine una de hac si ma da jos gramada de pe bicla. Mai iau cate o piatra in roata din fata si ma panichez. Mi se zguduie casca din cap si nu imi vine sa iau mana de pe ghidon sa o indrept. Cine m-a pus sa ma dau cu bicla la munte?Vreau asfaaaalt! Ups iar era sa cad dar am salvat si de data asta in mod miraculos situatia. Oameni, oameni pe poteca, franeaza Mike ca intrii in ei! UFFF, am scapat si de data asta….
Senzatiile sunt garantate si cu tot cu suspensii daca vreti sa scapati de celulita de pe brate puteti sa va apucati de MTB.

Ajungem iar la drum plat si  plecam spre Sinaia, si spre Poiana Stanii sa ii arat lui Radu traseele de cocot din zona. Ma dovedeste si asfatul de pe drumul spre Cota 1400 inca dupa primele sute de metrii. Muschii mei urla, ca nu sunt obisnuiti cu asa regim, ca lor le place trekingul, ca ei vor pauza, si nu sa impinga precum tembelii la pedale. Creierul ma intreaba: Cine te-a pus, fraiero? Nu stateai tu mai bine acasa azi? Muschii inving (adica cedeaza), ma dau jos de pe Bicla si ma asez la umbra pe un Bolovan.

Bagam un corny, mai secam putin apa din organism si o inlocuim cu cea din sticla, Radu imi ridica saua si ma convinge sa ma sui iar pe ea. Eh, acu e mai usor, mai sa fie, impingi dar mai cu spor. Insa nu apuc sa ma bucur de descoperirea facuta ca intram pe drumul spre Poiana Stanii. Drum pietruit pe care mai impingem vreo 45 de min. Lume multe, noi transpirati ca niste c….i, urc numai cu gandul la izvor, binecuvantatul izvor sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care l-a facut ca as fi in stare sa il golesc, sa golesc muntele de apa.
As putea sa sec izvorul asta
Ajungem la Poiana Stanii, aici nu e asa de mare aglomeratie cum ne asteptam, ne pozam cu Caraimanul, se vedeau superb Bucegii pe partea asta, curati, fara pic de zapada…Analizam cele cateva trasee de escalada  care sunt de nasul nostru la Poiana Stanii si ne minunam la SF-urile de 9+ sau 10- pe care le vedem pe acolo.

Acum nu ne mai luam picioarele la spinare ci ne urcam pe bicle si o luam in jos pe drumul ce duce la Sfanta Ana…Saua jos, manile pe frane si coboram snur pana in asfalt. Mmmmm parca nu a mai fost asa de rau,,,Dar tot e cam neechitabil, imping mult la bicla si cobori cat ai zice peste.

Aventura numita bicla nu s-a terminat insa. Reintram pe drumul de Poaiana Stanii, caci stiam eu ca de acolo se ajunge si la Cariera unde erau Emil, Vali, Dana, Irina, Andrei, Dana, Mihalea si Cristi la cocot…Dar drumul forestier care parea asa intersant la inceput se termina in fata unei propietati cu porti mari si cu semne gramada de zona interzisa…Gasim o poteca frumoasa, mergem pe ea, mai drum drept mai urcus si apoi coborare….Un drum jos, hai spre el! Ne dam drumul si ajungem la Peles…Ma uit cam tampita in jurul meu, imi dau seama ca sunt varza azi si hotaram sa iesim din Sinaia sa mergem spre poaiana tapului sa intram pe forestierul pe care fusesem cu o sapt in urma cu Octavian….

Ii dam iar la vale pe drum cu piatra cubica acum pana jos la DN1 si de acolo iesim din Sinaia spre Poaiana Tapului….Prima borna kilometrica ma arunca in ceata: Busteni 1 km. Urmatoarea si mai rau: Busteni. Tocmai cand ma intrebam unde a disparut Poaian Tapului de pe drum (s-o fi topit si ea de caldura si s-o fi facut una cu asfaltul?) vad intrarea in Poaiana Tapului. A doua strada la stanga, intram pe ea, ne intalnim cu Andrei, prindem forestierul, constat ca e un drum placut caci poti merge destul de mult pe bicla pe el si dupa un ultim impins la ea ajungem la Cariera. Sunt rupta, nu mai imi  trebuie niciun cocot, asa ca parcam biclele, urcam treptele si ma alatur pe o piatra echipei care se distrase pe acolo toata ziua….

Cristi vrea sa facem schimb la intors sa imi doneze locul in masina si el sa ia bicla. Zic multumesc lui Dumnezeu ca nu s-a razgandit. Sa urce el pana la Paraul Rece pe bicla, ca eu o sa stau pe bancheta moale a mainii lui Emil. 

Ca atare dupa vreo ora strangem catrafusele le uram drum bun baietilor si noi ne suim in masini ca sa ajungem in Rasnoave. Pe drum incepe si ploaia si ma bucur din ce in ce mai mult ca ma aflu in masina si nu pe bicla.

Ca sa uscam hainele baietilor si sa ne cinstim, Vali mai face o afacere cu niste vecini, avem lemne uscate, facem foc, facem fum, facem mici, facem pulpe, baietii fac ordine in PET-uri si nu ne lasam dusi la somn pana pe la 12…Ca doar maine nu ne trezim cu zorii,  astepatm sa se usuce stanca, sa ne priasca masa etc.

Ziua 2-Cheile Rasnoavei-catarare (Cresata Generalului si Pintenul Magarului)

Echipe
Mihaela (cap), Cristi (secund)
Vali si Emil (cap schimbat)
Radu (cap), Mike (secund)

Pe la 8.30 pe izoprenul lui Radu se face sfanta impartire a materialelor
Una mie, una tie
Dupa calcule si calcule constatam ca tot nu putem intra toate echipele in traseu ba ca n-avm bucle, ba carabiniere etc….Asa ca hotaram sa intram numai 2 echipe, iar a treia dupa ce se intorc unii dintre noi….Astfel hotaram sa inceapa Mihaela si Cristi, apoi eu si Radu…
Cristi cu casca din Al Doilea Razboi Mondial la baza Crestei Generalului
Vali si Emil ne-au privit de jos prima lungime de coarda si apoi au plecat la corturi…. Per ansamblu, mai mult de o ora si jumate nu am stat in traseu (cu tot cu retragere cred). Dupa noi au venit Emil si Vali, caci Mihaela si Cristi le-au si dat echipamentul….

Noi coboram din General si intram in Pintenul Magarului.
Eu si Radu in Pintenul Magarului 
Muha -ca de coarda in acelasi traseu
Cristi, poza de profil
Echipa Muha-Cristi la final de traseu
Ziua insa nu se incheie odata ajunsi la corturi, caci dupa ce reimpartim materialele si facem bagajele, ne lua rucsaceii, sus pe bicle si o luam spre Poiana Secuilor, mai intai pe forestier si apoi pe poteca prin padure. Impingem mai cu spor ajungem mai repede decat ne-am asteptat si stam sa ne bucuram pe perspectiva Bucegilor vazuti din poiana, ce acum in prag de primvara, inca inzapeziti, amintesc de Alpi.

La baza verzi, sus, impunatori, partial inzapezitii. Pentru moment daca nu ar fi fost zgomotul ATV-urilor, una din cele mai proaste inventii ale secolului am fi putut crede sa eram intr-un colt de rai, sau de Elvetie.

Pe bicle pana la Trei Brazi si apoi pe asfalt pana in Predeal ne incheiem in mod ciclic tura…

In tren la Busteni ne intalnim din pura intamplare cu Mirela care reprezenta echipa de pe valea Urzicii+valea Scorusilor, povestim, trece mai placut timpul si se apropie Bucurestiul….Drumul spre casa imi ridica o ultima problema, panta de la Apaca pe care Radu ma mobilizeaza sa o urca: ori eu, ori panta. A cedat panta, iar patul, Doamne, cat de placut a fost patul in seara aia….

La final, toate bune, si frumoase, o tura care desi nu se anunta cine stie ce s-a autodepasit, camarazi de soi si vreme perfecta.

Foto: Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu